Radu Drăgușin (Juventus) și Ștefan Pănoiu (Fotbal Club Rapid) s-au remarcat cu performanța lor de la examenul de Bacalaureat pe care l-au susținut.

Drăgușin, fundaș la Juventus, fost căpitan al naționalei U19 și component al naționalei U21 la EURO 2021, a susținut examenul la limba română, istorie și logică, având o medie de 9,16.

„Recunosc că la română am și picat pe subiect, m-am descurcat bine la istorie, iar la logică, dacă înveți materia, e ușor. Poate de aceea acolo am luat și cea mai mare notă – 9,70. M-am hotărât să dau examenul la începutul anului, a fost și o chestie de orgoliu. Pentru asta am învățat atâția ani, să îmi iau diploma și să îmi pot continua studiile. A fost o perioadă cu stres, cu meditații online, e interesant dacă te gândești că în doar câteva ore obții un rezultat care însumează pregătirea din câțiva ani de liceu. Dar iată că a ieșit foarte bine. Mi-am gestionat bine timpul. Chiar dacă nu am reușit mereu, am încercat ca în fiecare zi să mă pregătesc câte puțin. Voi continua studiile, vreau să mă înscriu și la facultate. Dacă ești motivat, poți face și școală, și fotbal. Pot fi ambele pe același loc și cu rezultate”, spune Radu Drăgușin.

Ștefan Pănoiu, mijlocașul Rapidului cu prezențe și în naționalele de juniori ale României, a susținut examenul la limba română, matematică și chimie. Și a încheiat cu 10 pe linie!

“Am muncit mult, e o realizare importantă pentru mine să iau 10 la toate cele trei materii. În primul rând, sunt fericit că pot demonstra ceva prin rezultatele acestea, să distrug puțin stereotipul acesta că fotbaliștii sunt mai puțin inteligenți. Sper ca mai mulți copii să aleagă să facă și școală, și fotbal în același timp. După fiecare antrenament, meci, mă duceam, învățam, lucram la mate, chimie, ce aveam nevoie. Am avut noroc și de subiecte relativ ușoare”, spune Ștefan Pănoiu.