Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost invitat de Institutul Diplomatic Român să susțină o prezentare despre rolul diplomației sportive în cadrul Programului de dezvoltare și perfecționare profesională.
Evenimentul a avut loc joi, 22 ianuarie, și a reunit reprezentanți ai instituțiilor-cheie din sport și diplomație. În intervenția sa, președintele FRF a prezentat Strategia Federației Române de Fotbal și impactul pe care fotbalul îl are în diplomația sportivă modernă.
Răzvan Burleanu a subliniat faptul că fotbalul este mai mult decât un sport, fiind un generator de emoții colective puternice, care stârnește pasiuni și loialități la nivel global. Cu o bază de suporteri estimată la aproximativ 5 miliarde de persoane, fotbalul reprezintă un fenomen mondial care acționează, alături de jucători, ca mediator și reprezentant al unor drepturi ale omului, inclusiv în contexte în care guvernele nu reușesc să intervină eficient.
Din perspectiva FRF, diplomația sportivă prin fotbal constituie un instrument prin care România își poate promova obiectivele strategice pe plan internațional, valorificând buna guvernanță, performanțele fotbaliștilor români, potențialul competițional, infrastructura fotbalistică și know-how-ul intern. Această abordare contribuie la creșterea implicării și relevanței reprezentanților României în forurile de decizie internațională și la consolidarea imaginii unei națiuni moderne și inovatoare.
În cadrul prezentării au fost analizate mai multe studii de caz, printre care parteneriatul cu Federația Moldovenească de Fotbal și campania de marketing și comunicare derulată cu ocazia EURO 2024, prin care, profitând de scena internațională, brandul de țară al României a beneficiat de cea mai amplă promovare din ultimii ani.
Alături de președintele FRF, la eveniment au mai susținut prezentări Emil Hurezeanu, fost ministru de externe, Cosmin Tabără Amânar, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport, și Mihai Covaliu, președintele Comitetul Olimpic și Sportiv Român.











