În perioada 22-24 ianuarie, Școala Federală de Antrenori (SFA) a organizat Modulul „13-16 ani” în cadrul Licenței UEFA B de la București.

Cele trei zile au avut scopul de a-i învăța pe cursanți aspectele teoretice și de a-i instrui practic în ce privește specializarea jucătorului în duelul 1v1 și crearea relațiilor de joc.

În prima zi, alături de Lucian Burchel, directorul SFA, cei prezenți s-au focusat pe faza ofensivă, respectiv pe faza de construcție a atacului pozițional sub presiune și pressing în primele două zone ale terenului. Au primit apoi sarcini de lucru de grup pentru a avea oportunitatea de a aplica într-un mod practic cele învățate.

Alături de cursanți au fost prezenți și 5 Coach Educators UEFA: Gabriel Simion, Adrian Fușle, Marius Codescu, Alin Hancăș și Dumitru Barbu. Ei au oferit suport și feedback pe tot parcursul activităților.

A doua zi a început cu un antrenament demonstrativ pentru construcția jocului începând de la portar. Cursanții au fost subiecții antrenamentului pentru a înțelege legătura dintre partea teoretică și cea practică, dar pentru a putea transmite informația într-un mod cât mai realist când vor lucra cu jucătorii pe care îi antrenează la echipele de club. După-amiaza a fost dedicată fazei de creare de situații de gol și finalizare a atacului pozițional cu ajutorul unei echipe de jucători U16.

Ziua de miercuri a fost dedicată cursului de „Planificare la tronsonul de vârstă 13-16 ani”, unde cei 3 Coach Educators UEFA – Marius Vișan, Andrade Bichescu și Constantin Giurescu au oferit informațiile necesare unei planificări corespunzătoare și au subliniat importanța sa în dezvoltarea corespunzătoare a jucătorului. A urmat o sesiune practică cu un grup de jucători; aceștia au primit sarcini de creare a situațiilor de gol și finalizare, urmate de demonstrații și feedback de la cursanții și educatorii implicați în procesul de învățare.

„Ne bucurăm că cei prezenți au înțeles importanța acestui modul, au fost dornici de a învăța și înțelege cum să creeze legătura dintre obiectivele de instruire a jucătorilor dobândite în tronsonul 5-13 ani de cele ale tronsonului următor de vârstă, respectiv 13-16 ani. După cele trei zile cu activități teoretice și practice, cu mult lucru pe grupe alături de colegii lor, dar și după sesiunile de feedback livrate de Coach Educators UEFA, au deprins cunoștințele și competențele necesare în optimizarea funcționării pe posturi și compartimente.

Curiozitatea și implicarea de care dau dovadă îi ajută în procesul de învățare și le dă oportunitatea de a-și îmbunătăți activitatea de antrenorat de zi cu zi. Sperăm ca instruirea pe grupe de vârstă să dea roade și pe termen lung prin implementarea în cluburile de unde provin antrenorii”, a declarat Lucian Burchel, directorul SFA.