În perioada 12-14 mai, Școala Federală de Antrenori (SFA) a desfășurat al treilea modul din cadrul cadrul cursului de licență UEFA B Juniori, reprezentanții din cadrul Federației Elvețiene de Fotbal, în baza parteneriatului acesteia cu Federația Română de Fotbal.

Cursanții, 24 de antrenori care activează la categoria de vârstă U11-U15 la academiile clasificate ca fiind de elită din România, au lucrat teoretic și practic alături de partenerii noștri elvețieni: Reto Gertschen și Michel Mora.

Aceștia au condus și au orientat întreg procesul de formare pe identificarea și dezvoltarea talentului U11-U15 conform standardelor înalte de calitate ale fotbalului elvețian. Totodată, în cadrul procesului au fost implicați și cei 7 viitori Coach Educatori UEFA B JUNIORI, cei care au avut sarcini de predare, oferire de feedback și evaluare bazată pe criterii cheie de observare.

Dacă în primele 2 module accentul a fost pus pe aspectele teoretice, precum: Tehnica în joc, Coaching-ul și jucătorul, Coaching în antrenament, Situaţiile de joc specifice celor 4 faze ale jocului și Educaţia cognitivă axată pe joc; subiecte care le-au adus celor prezenți o imagine de ansamblu despre activitatea unui antrenor care trebuie să dezvolte talentul la aceste vârste. În cel de-al treilea modul, partea practică a fost elementul central, cursanții având sarcina de a crea antrenamente pentru situații specifice de joc (Echipa nu are mingea/ Fază defensivă) și de a le pune în practică alături de grupe de jucători U11-U15. Pe teren, o parte din cei prezenți au avut sarcini de observatori, urmărind puncte cheie de observare privind conținutul exercițiilor, dar și coachingul asigurat de către antrenori.

„După feedback-ul pozitiv primit în urma primului curs de licență, am continuat parteneriatul cu Federația Elvețiană de Fotbal pentru organizarea unui nou curs de licență UEFA B JUNIORI, dedicat antrenorilor care doresc să se specializeze în dezvoltarea talentelor la aceste vârste. Colaborarea cu experții elvețieni au adus plus valoare nu doar procesului educațional, ci și colectivului de viitori Coach educatori dedicați acestei licențe, a căror activitate a fost atent monitorizată și evaluată pe parcurs. Până în acest moment, cursanții au dat dovadă de dorință de implicare și învățare, având scopul de a deprinde informațiile și competențele necesare astfel încât jucătorii pe care îi antrenează să fie promovați la vârste superioare cât mai bine pregătiți. Ne dorim foarte mult să finalizăm acest curs într-o manieră constructivă și determinantă pentru progresul tinerelor talente în viitor”, a declarat Lucian Burchel, director al Școlii Federale de Antrenori.