Foto: www.fkcsikszereda.ro

Ieri, 4 mai, s-au jucat retururile semifinalelor în Cupa României Elită la nivel U17 și U19, finalele urmând să se dispute pe 19 și 20 mai.

Juniorii mai mici propun o finală a Cupei României între două cluburi care cu echipele de seniori se află și în prim-planul fotbalului nostru din primul eșalon! Astfel, pe 20 mai, în ultimul act, se vor întâlni Farul Constanța și CFR Cluj în Cupa României Elită U17.

Dobrogenii, care sunt și în semifinalele Ligii Elitelor U17, spre deosebire de CFR, au învins ieri cu 3-1 în deplasare la Botoșani, după ce în tur se impuseseră cu același scor. S-au disputat 5 finale în acest format de Cupa României U17 până azi, iar Farul, sub denumirea Viitorul, a cucerit o dată trofeul și a disputat finala în altă ocazie.

Pentru CFR Cluj este un debut și a fost obținut după o semifinală palpitantă cu Sepsi Sf. Gheorghe! După 0-0 în Covasna, ieri au condus oaspeții la Cluj-Napoca, 1-0 la pauză! S-a terminat totuși 2-2, apoi s-a trecut la lovituri de departajare, unde CFR s-a impus. Scor final, 6-5!

Duel secuiesc la nivel U19

La juniorii mai mari, finala care se va juca pe 19 mai în deschiderea finalei de seniori a Cupei României, pe noul stadion Giulești, propune un duel inedit: Csikszereda vs Sepsi! Dincolo de rivalitatea locală, o premieră pentru ambele cluburi!

Reprezentanta României în UEFA Youth League din acest sezon vine cu o nouă generație de excepție, ciucanii trecând în semifinale de FCSB după 2-1 în deplasare și 3-3 ieri în Harghita.

Sepsi, care e la un pas să ajungă și în finala Cupei României la seniori, după 2-1 în Covasna cu Universitatea Craiova în semifinale, s-a calificat la U19 după 2-1 și în tur, și în retur, cu Universitatea Cluj.