Echipa CS United Galați va da piept duminică, 29 noiembrie, cu formația Ashdod Dolphins, din Israel, primul și, în același timp, ultimul tur preliminar al UEFA Futsal Champions League.
Partida CS United Galați – Ashdod Dolphins se va juca la Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați, de la ora 16:00, și va fi transmisă în direct pe Facebook Futsal Romania și YouTube Futsal Romania.
Pentru CS United Galați va fi debutul absolut în Liga Campionilor. După trei ani în care a încheiat Liga I pe locul secund, United va juca, în sfârșit, în cea mai importantă competiție intercluburi din futsalul mondial.
„Așteptăm cu nerăbdare debutul”
Din pricina pandemiei, formatul UEFA Futsal Champions League pentru acest sezon s-a simplificat, dispărând practic grupele preliminare și cele din Main Round. Dacă va trece de Ashdod Dolphins (duelul se va disputa într-o singură manșă), CS United Galați va avansa pe tabloul principal, alături de alte 31 de echipe, printre care „granzii” Barcelona, Inter FS, Sporting, Kairat Almatî, Gazprom-Ugra Yugorsk sau Benfica Lisabona.
„Așteptăm cu nerăbdare debutul în Liga Campionilor. Sper să nu mai apară și alte probleme de sănătate, avem deja patru jucători în izolare și unul accidentat. Am rămas 10 oameni, dintre care un portar de 17 ani, licean, Cristian Neacșu, și un altul de 15, Albert Cireș, fratele internaționalului Octavian Cireș. Nu ne plângem! Vrem să-i învingem pe cei de la Ashdod Dolphins și să mergem mai departe în Liga Campionilor”, a spus Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei CS United Galați.
Pentru Florin Ignat, dar și pentru alți doi componenți ai campioanei României, Sergiu Tacot și Daniel Araujo, Liga Campionilor nu e o necunoscută. „Pentru ceilalți jucători va fi botezul în cea mai importantă competiție din futsal”, spune Florin Ignat, care a continuat: „Ce înseamnă Liga Campionilor?! Înseamnă elita futsalului la nivel de club. Ca și în fotbal. Tocmai de aceea am spus mai devreme că vrem să mergem mai departe, pentru a ne bucura cât mai mult de această competiție. Mă doare sufletul că nu avem suporterii alături de noi, dar vom juca pentru ei. Toți știm cât de mult înseamnă publicul pentru echipă. Când veneam la Galați ca adversar al lui United simțeam acea presiune pe care o pune publciul pe adversar”.
„Trebuie să ne facem jocul”
Adversara gălățenilor, Ashdod Dolphins, este practic o necunoscută. „În Israel nu a început competiția internă, așa că a trebuit să ne mulțumim cu ceva meciuri din sezonul trecut. Știm că Ashdod Dolphins are șapte jucători la naționala Israelului, care s-a calificat în turul următor al preliminariilor pentru EURO 2022 după ce a trecut în dublă manșă de Cipru. În astfel de partide, cum e cea de mâine de la Galați, te poți aștepta ca adversarul să vină cu doi-trei jucători transferați în ultimul moment, cel mai probabil doar pentru acest meci. Trebuie să ne facem jocul, să avem acea determinare caracteristică echipei noastre și vom trece în faza următoare a UEFA Futsal Champions League”, a mai declarat Florin Ignat.
Iată lotul echipei CS United Galați pentru confruntarea cu Ashdod Dolphins:
Păduraru, Neacșu – O. Cireș, A. Cireș, Tacot, Burdujel, Araujo, Crișan, Arhire, Fl. Ignat.
Articol de Adi Dobre