Comuna Gârceni din Vaslui a câștigat faza județeană a Cupei Satelor. Echipa pregătită de profesorul Iulian Hondru s-a impus în finala mare cu scorul de 4-1, în fața echipei comunei Ferești, pregătită de profesorul George Huhurez.
„Felicit copiii și pe domnul profesor pentru performanța obținută. Mulțumiri organizatorilor pentru că au avut inițiativa de a înființa această competiție. Și în mediul rural se nasc talente. Cu această generație pot spune că fotbalul are viitor la Gârceni. De câțiva ani apar copii talentați și asta mă determină să spun că fotbalul este un brand la noi în comună”, a spus Sorin Scutelnicu, primarul comunei Gârceni.
La faza județeană a Cupei Satelor au participat șase echipe. În afară de Gârceni și Ferești, au mai participat Zorleni, Laza și Epureni, cu o echipă de fete și una de băieți.
În finala mică s-au întâlnit Laza și Zorleni, scor 0-3. În jocurile din faza grupelor s-au înregistra următoarele rezultate: Grupa A / Ferești-Epureni 9-0, Laza-Ferești 0-2, Epureni-Laza 0-6. Grupa B / Zorleni-Epureni 17-0, Gârceni-Zorleni 3-0, Gârceni-Epureni 11-0.
Sâmbătă, 29 aprilie, la Ruginoasa, are loc faza regională a Cupei Satelor, unde Gârceni speră să fie pe podium. Alături de aceasta, mai sunt calificate în această fază a competiției UAT Curtești (Botoșani), UAT Ruginoasa (Iași) și UAT Răcăciuni (Bacău).
Iată și programul celorlalte faze regionale:
Zona 5
Alba – UAT Livezile
Brașov – UAT Feldioara
Sibiu – UAT Șelimbăr
Harghita – UAT Remetea
Mureș – UAT Sâncraiu de Mureș
Etapa zonală se va desfășura la UAT Bungard, județul Sibiu, în data de 2 mai.
Zona 6
Vâlcea – UAT Slătioara
Dolj – UAT Mârșani
Gorj – UAT Mătăsari
Etapa zonală se va desfășura la UAT Ișalnița, județul Dolj, în data de 4 mai.
Zona 7
Hunedoara – UAT Crișcior
Caraș-Severin – UAT Berzovia
Timiș – UAT Dumbrăvița
Arad – UAT Livada
Etapa zonală se va desfășura la UAT Dumbrăvița, județul Timiș, în data de 30 aprilie.
Zona 8
Bistrița-Năsăud – UAT Maieru
Sălaj – UAT Valcău de Jos
Bihor – UAT Sânmartin
Etapa zonală se va desfășura la UAT Sânmartin, județul Bihor, în data de 4 mai.
Cupa Satelor este cel mai amplu proiect de scouting în mediul rural, iar echipele participante sunt mixte. Competiția națională U13 este organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.
(Cristian LAPA – Vaslui)