Selecționerul Robert Lupu a anunțat lotul primei reprezentative de futsal a României care va efectua în perioada 29 octombrie – 8 noiembrie un cantonament la București.

Naționala de futsal a României va demara în curând campania de calificare la turneul final al Campionatului European din 2022, competiție care se va desfășura la Amsterdam și Groningen în intervalul 19 ianuarie – 6 februarie 2022.

În preliminarii, România va juca în Grupa 4, alături de Bosnia și Herțegovina, Serbia și de învingătoarea partidei Anglia – Macedonia de Nord. Prima clasată din grupă se va califica la EURO 2022. Șase din cele mai bine clasate echipe de pe locul secund în cele opt grupe vor disputa baraj. Naționala României a fost prezentă la patru ediții ale turneului final al Campionatului European, în 2007, 2012, 2014 și 2018.

Din lotul anunțat de selecționerul Robert Lupu, trei jucători se află la prima convocare. Este vorba despre „italienii” Marc Norbert Solosi (foto) și Adrian Oanea și de Kedei Barna, de la FK Odorheiu Secuiesc. În urmă cu trei luni, într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, Marc Norbert Solosi, portar în Serie A la Mantova, mărturisea că „ar fi un vis doar să mă antrenez cu naționala României”. Crescut în Italia, Marc Norbert Solosi și-a dorit din clipa în care s-a apucat de futsal să joace pentru naționala țării în care s-a născut.

Mesajul selecționerului Robert Lupu l-a surprins plăcut pe Marc Norbert Solosi. „Eram prin casă, făceam curat. Am auzit că am primit un mesaj. Când am văzut de la cine este și că sunt convocat la echipa națională, jur, mi-au dat lacrimile! Visul meu a devenit realitate. Sunt fericit și pentru Adrian Oanea, de la Elledi Fossano, și el chemat în premieră la naționala României. Ne cunoaștem foarte bine. Am jucat împotriva lui în Serie B. E un băiat foarte bun”, a spus Marc Norbert Solosi.

Naționala de futsal a României se va reuni la Hotelul Novotel din București, iar în zilele de 6 și 7 noiembrie, de la ora 19.00, va disputa două meciuri amicale în compania selecționatei similare a Franței.

Iată lotul lui Robert Lupu pentru cantonamentul din 29 octombrie – 8 noiembrie:

Petrișor Toniță (Imperial WET Miercurea Ciuc), Marc Norbert Solosi (Mantova / Italia); Cristian Matei, Bogdan Covaci, Adrian Pânzaru (toți trei de la Imperial WET Miercurea Ciuc) László Szőcs, Marinică Plugaru (Autobergamo Deva), Andrei Crăciun (CS United Galați), Sávio Valadares(AFC Kairat Almatî), Felipe Oliveira (Jaén FS / Spania), Ique Ribeiro (O Parrulo Ferrol / Spania), Adrian Oanea (Elledi Fossano Futsal / Italia), Valentin Ilaș, Florin Matei (CFR Timișoara), Kedei Barna (FK Odorheiu Secuiesc).

ARTICOL DE ADI DOBRE