Fotbalistii ceferisti saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre FC CFR 1907 Cluj si FC Farul Constanta, contand pentru Semifinala Cupei Romaniei Betano, desfasurat pe Stadionul Dr.Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, joi 24 aprilie 2025. © FOTO: Flaviu Buboi/SPORT PICTURES

La prima vedere, CFR Cluj, formație calificată în play-off-ul primei ligi, pare favorită în finala Cupei României Betano, ediția 2024-2025, în fața celor de la AFC Hermannstadt, echipă din play-out. Clujenii au un ADN de învingători în această competiție întrucât și-au trecut în palmares 4 astfel de trofee din 5 finale.

Regăsim, în acest moment, în vitrina „feroviarilor” trofeele cucerite în sezoanele 2007-2008 (victorie 2-1 contra Unirii Urziceni), 2008-2009 (victorie 3-0 în fața Politehnicii Timișoara), 2009-2010 (victorie la penalty-uri, 5-4, după 0-0 în 120 de minute în fața celor de la FC Vaslui) și 2015-2016 (victorie la penalty-uri, 5-4, în fața celor de la Dinamo București după 2-2 în 120 de minute)

CFR Cluj a dat dovadă, în această competiție, că aproape de fiecare dată când ajunge în ultimul act își și trece în palmares trofeul. Echipa din Cluj are o singură finală disputată și pierdută în Cupa României Betano. Se întâmpla în sezonul 2012-2013, când Petrolul Ploiești a cucerit trofeul după un ultim act în care prahovenii s-au impus la limită, cu 1-0.

CFR Cluj, neînvinsă în sezonul actual al Cupei României Betano

Drumul trupei pregătite de Dan Petrescu în sezonul 2024-2025 al Cupei României Betano a început direct din faza grupelor. Formația ardeleană a fost repartizată, alături de Rapid București, FC Botoșani, CS Afumați, Ceahlăul Piatra Neamț și CFC Argeș în grupa A.

În această fază a competiției, CFR Cluj a disputat trei meciuri în care a obținut două victorii (2-1 în deplasare cu Ceahlăul Piatra Neamț și 2-0 în deplasare cu Rapid București) și un egal (2-2 la Mioveni, cu CFC Argeș).

La finalul celor 3 partide, CFR Cluj a câștigat grupa A, cu 7 puncte acumulate, și avea să întâlnească pe Universitatea Craiova în sferturile de finală. După 120 de minute și două goluri marcate de Ștefan Baiaram (minutul 50) și Mohammed Kamara (minutul 59), clujenii au avut nervii mai tari și s-au impus în urma loviturilor de departajare.

În semifinale, ardelenii s-au impus ușor la prima vedere, 4-1 în fața celor de la Farul Constanța după golurile marcate de Daniel Graovac (minutul 1), Aly Abeid (minutul 42), Louis Munteanu (minutul 45) și Lindon Emerllahu (minutul 51), respectiv reușita lui Denis Alibec (minutul 36).

Astfel, CFR Cluj va întâlni miercuri, 14 mai, pe stadionul „Francisc Neuman” pe AFC Hermannstadt în a 6-a finală din istoria clubului în Cupa României Betano.

Lotul feroviarilor pentru finala Cupei României Betano

Portari: 1. Rareș Gal, 12. Mihai Pînzariu, 21. Mihai Popa, 30. Alexandru Borbei, 89. Otto Hindrich;

Fundași: 3. Aly Abeid, 4. Leo Bolgado, 5. Daniel Graovac, 6. Sheriff Sinyan, 13. Simao Rocha, 16. Ioan Barstan, 20. Alexandru Țîrlea, 23. Flavius Iacob, 27. Matei Ilie, 45. Mario Camora, 71. Andrei Peteleu, 78. Costel Avram;

Mijlocași: 10. Ciprian Deac, 11. Adrian Păun, 18. Lindon Emerllahu, 25. Moustapha Name, 77. Panagiotis Tachtsidis, 82. Alin Fică, 88. Damjan Djokovic, 90. Răzvan Gligor;

Atacanți: 2. Luka Juricic, 7. Mohammed Kamara, 9. Louis Munteanu, 17. Meriton Korenica, 93. Virgiliu Postolachi, 96. Beni Nkololo, 97. Andres Sfaiț, 99. Stipe Juric.

Antrenor: Dan Petrescu.