Zoltan Jakab s-a numărat printre pionierii futsalului românesc. Performanțele sale, atât cu echipele de club, cât și cu prima reprezentativă a României, s-au adunat cu fiecare an, Zoltan Jakab devenind astfel cel mai titrat tehnician din istoria futsalului românesc.
A fost omul care i-a calificat pe tricolori la Campionatul European din 2007, primul bifat de România. Zoltan Jakab a împlinit joi, 16 iulie, 51 de ani!
„Cea mai lungă perioadă petrecută acasă”
– La mulți ani, domnule Zoltan Jakab! Ce faceți?
– Mulțumesc! Bine! Acasă, la Lupeni, o localitate aflată la 10 kilometri de Odorheiu Secuiesc, spre Sovata. Am reușit să traversăm cu bine până acum această perioadă. Așteptăm zile mai bune pentru toată lumea. Sunt aici cu toată familia. Avem o grădină mare, nu ne plictisim.
– Vă e dor de futsal?
– Îmi e dor de futsal, de tot ce înseamnă sport. Niciodată în viața mea nu am stat atât de mult acasă! De când am început futsalul la Odorheiu Secuiesc, adică de aproape 20 de ani, e cea mai lungă perioadă petrecută acasă!
„Pentru un antrenor contează enorm aceste realizări”
– Care este cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră din toată această perioadă?
– Sunt mai multe. Îmi amintesc cu mare drag de primul titlu cucerit cu echipa din Odorheiu Secuiesc în 2003. Se numea atunci Sport Club Odorheiu Secuiesc. Din 2013 echipa se numește Futsal Klub. Nu voi uita vreodată calificarea naționalei României la turneul final al Campionatului European din 2007, prima din istoria primei reprezentative. Titlul cu CIP Deva și participarea în Cupa Campionilor, unde am încheiat pe locul 6, e iarăși una dintre cele mai frumoase amintiri din cariera mea.
– Ați lansat în fustal mulți jucători.
– Peste 20 dintre jucătorii crescuți de mine au ajuns la echipa națională a României. Alți trei au ajuns la prima reprezentativă a Ungariei. Pentru un antrenor contează enorm aceste realizări. Când crești atâția jucători trebuie să fii mulțumit. Mă uit și acum „pe piață”, cei mai mulți jucători tot ai noștri sunt, de la Odorheiu Secuiesc: Biró Attila, Mánya Szabolcs, Tifán Norbert și Miklós Tamás. Anul trecut ne-au plecat patru jucători, iar acum trei. O echipă și ceva rezerve!
„Nu mai conta că jucam futsal sau minifotbal!”
– Vă sună foștii elevi?
– Toți mă sună! Toți țin la mine. Ei știu că nu mă pot supăra pe ei niciodată, nici atunci când pleacă de la echipă în căutarea unui contract mai bun. Am ajuns la o vârstă la care nu pot să păcălesc jucătorii, să-i mint, să-i amăgesc cu vorbe goale.
– Cum a evoluat futsalul în toți acești ani?
– A crescut, chiar dacă au fost greutăți, chiar dacă nu mai sunt atât de multe echipe ca la început. În primii ani doar Bucureștiul avea 5-6 echipe. Nu mai conta că jucam futsal sau minifotbal! Era foarte interesant. Putem spune că am progresat din moment ce am adunat patru prezențe la Campionatul European, iar echipele campioane s-au descurcat în Europa.
„Să fim cu toții sănătoși!”
– Cum vedeți viitorul futsalului?
– Fotbalul mare nu este în pericol din cauza futsalului, așa cum susțin unii. În primul rând pentru că futsalul nu îi poate face concurență fotbalului din punct de vedere financiar. Ce salarii sunt la fotbal și ce salarii sunt la futsal. Fotbalul și futsalul ar trebui să colaboreze mult mai mult. Ar trebui ca cei mici, de la 8-10 ani, să înceapă instruirea cu futsalul, iar la 14 ani să aleagă între cele două discipline. Ronaldo, Messi și alți mari fotbaliști au recunoscut că au început viața sportivă cu futsalul. E greu ca la 18 ani un jucător de fotbal rămas fără echipă, fără perspectivă, să vină la futsal. Echipele de copii, mă refer la cele de fotbal, ar trebui ca iarna să intre în sală, să participe la turnee. Oricum un meci va fi întotdeauna mai bun decât un antrenament. Cei mici se bucură jucând, nici nu fac diferența între fotbal și futsal.
– Ce vă doriți cu ocazia zilei de naștere?
– Să fim cu toții sănătoși! Să fie liniște în lume!
Articol de Adi Dobre
