Descoperă o ierarhie realizată în premieră și dedicată tehnicienilor care au performat la cel mai înalt nivel al Cupei României Betano începând cu sezonul 2015/2016 inclusiv până în prezent, practic ultimele zece sezoane din competiție!

Eliminarea adversarului din competiție reprezintă esența performanței într-o competiție având structura Cupei României, așa cum s-a păstrat ea prin istorie.

Așadar, am cuantificat câți adversari a eliminat fiecare antrenor, începând cu faza sferturilor de finală inclusiv, pentru că ne-am dorit ca segment analizat doar performanța cea mai înaltă, respectiv din fazele eliminatorii cât mai aproape de trofeu și în lupta directă pentru acesta. Pentru fiecare echipă eliminată, un antrenor a fost notat cu 1 punct.

Câteva concluzii desprinse din demersul nostru, înainte de a descoperi ierarhia completă:

  • 33 de antrenori au eliminat măcar un adversar în ultimul deceniu, de la faza sferturilor de finală inclusiv până la finală inclusiv
  • Numai 5 dintre cei 33 sunt străini, dar 4 din cei 5 se regăsesc în top 10 la nivel de punctaj obținut!
  • Doar 4 au punctat cu două echipe diferite: Cristiano Bergodi, Costel Enache, Mircea Rednic, Laurențiu Reghecampf

În lista completă, la fiecare ediție a fost abreviat sf, sm, f – pentru faza competiției în care a fost eliminat respectivul adversar (sfert de finală, semifinale, finală)

Hagi și Petrescu versus ofensiva italiană

Cristiano Bergodi e liderul deceniului la acest capitol, în vreme ce alt italian, Devis Mangia, se regăsește și el în partea de sus a ierarhiei. Dan Petrescu și Gică Hagi echilibrează aportul autohton.

7 – Cristiano Bergodi (ASA 2013 Tg. Mureș, Sepsi OSK Sf. Gheorghe)

  • 2015/2016: ACS Poli Timișoara (sf) – Tg. Mureș
  • 2021/2022: Chindia Târgoviște (sf), Universitatea Craiova (sm), FC Voluntari (f) – Sepsi
  • 2022/2023: CS Mioveni (sf), CFR Cluj (sm), U Cluj (f) – Sepsi

4 – Dan Petrescu (CFR Cluj)

  • 2022/2023: FC Argeș (sf)
  • 2024/2025: Universitatea Craiova (sf), Farul Constanța (sm), FC Hermannstadt (f)

4 – Gheorghe Hagi (Viitorul Constanța / Farul Constanța)

  • 2018/2019: FC Hermannstadt (sf), Universitatea Craiova (sm), Astra Giurgiu (f)
  • 2024/2025: Unirea Alba Iulia (sf)

4 – Devis Mangia (Universitatea Craiova)

  • 2017/2018: Dinamo (sf), FC Botoșani (sm), FC Hermannstadt (f)
  • 2018/2019: Csikszereda Miercurea Ciuc (sf)

Lista celor 7 antrenori cu câte 3 adversari eliminați

Pentru obținerea celor 3 puncte, avem atât parcursul câștigării trofeului care oferă eliminarea adversarului din sferturi, semifinale și finală, cât și cazuri speciale, să spunem, cu 3 puncte cumulate din două ediții!
În prima categorie se regăsesc câștigătorii de Cupa României așadar, Toni Conceicao, Marinos Ouzounidis, Florin Maxim, în vreme ce alți patru antrenori au punctat în ediții diferite ale Cupei!

3 – Costel Enache (FC Botoșani, Astra Giurgiu)

  • 2017/2018: Poli Iași (sf) – FC Botoșani
  • 2018/2019: Dunărea Călărași (sf), CFR Cluj (sm) – Astra Giurgiu

3 – Toni Conceicao (CFR Cluj)

  • 2015/2016: Poli Iași (sf), ASA 2013 Tg. Mureș (sm), Dinamo (f)

3 – Florin Maxim (Corvinul Hunedoara)

  • 2023/2023: CFR Cluj (sf), FC Voluntari (sm), Oțelul Galați (f)

3 – Mircea Rednic (Dinamo, Poli Iași)

  • 2015/2016: Astra Giurgiu (sf), FCSB (sm) – Dinamo
  • 2019/2020: Universitatea Craiova (sf) – Poli Iași

3 – Marinos Ouzounidis (Universitatea Craiova)

  • 2020/2021: Chindia Târgoviște (sf), Viitorul Pandurii Tg. Jiu (sm), Astra Giurgiu (f)

3 – Ioan Ovidiu Sabău (U Cluj)

  • 2022/2023: FC Hermannstadt (sf), UTA Arad (sm)
  • 2023/2024: FC Hermannstadt (sf)

3 – Marius Șumudică (Astra Giurgiu)

  • 2016/2017: Viitorul Constanța (sf), ACS Poli Timișoara (sm)
  • 2024/2025: Metalul Buzău (sf)

Categoria 2 puncte îl include pe „ghinionistul” Vintilă

Dintre cei 8 antrenori din această zonă a clasamentului nostru, trei lucrează în prezent la nivel de Superliga! Îl regăsim inclusiv pe cel mai mare „ghinionist” din top, Bogdan Vintilă, care are doar 2 puncte pentru că a calificat FCSB în finala Cupei României, dar a fost înlocuit înainte de disputarea ultimului act!

2 – Claudiu Niculescu (FC Voluntari)

  • 2016/2017: Universitatea Craiova (sm), Astra Giurgiu (f)

2 – Dorinel Munteanu (Oțelul Galați)

  • 2023/2023: Universitatea Craiova (sf), U Cluj (sm)

2 – Alexandru Pelici (FC Hermannstadt)

  • 2017/2018: FCSB (sf), Gaz Metan Mediaș (sm)

2 – Leo Grozavu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe)

  • 2019/2020: Petrolul Ploiești (sf), Poli Iași (sm)

2 – Liviu Ciobotariu (FC Voluntari)

  • 2021/2022: Gloria Buzău (sf), FC Argeș (sm)

2 – Marius Măldărășanu (FC Hermannstadt)

  • 2024/2025: ACSM Reșița (sf), Rapid (sm)

2 – Laurențiu Reghecampf (FCSB, Universitatea Craiova)

  • 2015/2016: Viitorul Constanța (sf)
  • 2021/2022: ACSO Filiași (sf)

2 – Bogdan Vintilă (FCSB)

  • 2019/2020: FC Hermannstadt (sf), Dinamo (sm)

Situație specială la Astra Giurgiu

Există și o situație inedită, cu doi antrenori care au stat pe banca aceleiași echipe la turul, respectiv returul semifinalelor, când acestea se disputau în dublă manșă. Ca atare, fiecare a primit 0,5 puncte. Este vorba de Eugen Neagoe și Ionuț Badea, legați de Astra Giurgiu!

1,5 – Eugen Neagoe (Astra Giurgiu)

  • 2020/2021: Petrolul Ploiești (sf), Dinamo (sm) – doar turul!

1 – Dinu Todoran (FC Voluntari)

  • 2016/2017: CS Mioveni (sf)

1 – Cristian Pustai (Gaz Metan Mediaș)

  • 2017/2018: Astra Giurgiu (sf)

1 – Florin Pîrvu (FC Voluntari)

  • 2023/2024: FCU Craiova (sf)

1 – Alin Minteuan (CFR Cluj)

  • 2018/2019: Sepsi OSK Sf. Gheorghe (sf)

1 – Anton Petrea (FCSB)

  • 2019/2020: Sepsi OSK Sf. Gheorghe (f)

1 – Dusan Uhrin jr. (Dinamo)

  • 2019/2020: Academica Clinceni (sf)

1 – Flavius Stoican (Viitorul Pandurii Tg. Jiu)

  • 2020/2021: U Cluj (sf)

1 – Laszlo Balint (UTA Arad)

  • 2022/2023: FCU Craiova (sf)

1 – Ionel Gane (Dinamo)

  • 2020/2021: Dunărea Călărași (sf)

1 – Mihăiță Ianovschi (FC Argeș)

  • 2021/2022: ASU Poli Timișoara (sf)

1 – Ionuț Popa (ACS Poli Timișoara)

  • 2016/2017: CFR Cluj (sf)

1 – Gheorghe Mulțescu (Universitatea Craiova

  • 2016/2017: Dinamo (sf)

0,5 – Ionuț Badea (Astra Giurgiu)

  • 2020/2021: Dinamo (sm) – doar returul!