În perioada 10-11 septembrie, Comisia Centrală a Arbitrilor a reunit un număr de 79 de arbitri pentru două zile de pregătire fizică și teoretică în perioada de întrerupere a campionatului pentru disputarea meciurilor echipelor naționale.
În prima zi, președintele CCA, Kyros Vassaras, a prezentat o primă componentă teoretică, înainte ca arbitrii să susțină testele fizice. Au participat toți arbitrii FIFA, arbitrii de prim eșalon și o parte dintre cei monitorizați. Doi arbitri nu au promovat testele fizice din motive medicale și vor fi retestați în perioada următoare. Au absentat Iuliana Demetrescu, aflată în Columbia, la Cupa Mondială U20 la fotbal feminin, și Doru Lucaciu, plecat din țară.
Arbitrii au revenit în sală în ziua a doua a cursului, pentru analize video, discuții și dezbateri cu membrii CCA. Kyros Vassaras a profitat de acest prilej pentru a avea un dialog și cu operatorii video din mașinile VAR, pentru a veni în sprijinul arbitrilor și pentru eficientizarea procesului de analiză a fazelor din fața monitoarelor.