Sportul a ajutat-o să devină ceea ce este astăzi. Un munte de energie, voință, disciplină și adepta unui stil de viață sănătos. Este vorba despre Carmen Brumă, care a vorbit, într-un interviu pentru FRF, despre cum sportul poate schimba stilul de viață al unei persoane.

Auzim des sintagmele „Sportul te educă” sau „Viața este precum o competiție”. Fie că este practicat la  nivel profesionist sau nu, orice sport te aduce în fața unor provocări din care întotdeauna poți învăța ceva. Sportul nu se referă doar la o metodă prin care te menții in formă, iar Carmen Brumă a povestit ce impact are acesta în viața unei persoane, dar și cum a ajutat-o pe ea de-a lungul timpului.

Eu cred că sportul schimbă fundamental stilul de viață, dar și personalitatea unui om. Cred că este un element esențial în viața noastră, cred că sportul nu este pur și simplu o metodă prin care îți întreții corpul într-o formă bună, ci este o metodă prin care te cunoști mai bine, este o metodă de dezvoltare personală.

Pe mine, sportul m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi, m-a șlefuit, mi-a format caracterul, personalitatea. Datorită sportului, am învățat să fiu mult mai disciplinată, să îmi urmăresc scopul, să nu mă întorc din drum. Chiar dacă obosesc la un moment dat, să iau o gură de aer, o gură de apă și apoi să îmi continui drumul către scopul meu”.

Niciodată nu este târziu să începi să faci sport

Niciodată nu este prea târziu pentru a face ceva, iar Carmen Brumă ne oferă exemplul personal în ceea ce privește practicarea sportului. „Cred că sportul este un factor esențial în educația unui copil și nu numai a unui copil. Nu este niciodată târziu să te apuci de sport, eu nu am făcut sport de performanță în copilărie, dar m-am apucat mai târziu”.

De ce este nevoie pentru a face efort susținut în perioada verii ?

În perioada verii, temperaturile ridicate sunt percepute de către organismul nostru ca un factor de stres. Astfel, alimentația și hidratarea joacă un rol foarte important în sezonul călduros, cu atât mai mult în cazul persoanelor care fac sport.

„Sunt foarte multe lucruri care trebuie luate în calcul în această formulă. Este evident faptul că alimentația și hidratarea au un rol esențial în funcționarea optimă a organismului nostru, iar când vorbim despre copii care fac sport cu atât mai mult alimentația, în conformitate cu efortul pe care îl fac ei, și hidratarea pot fi ca un fel de trambulină care să îi propulseze, să îi ajute și care să le faciliteze performanța”.

Urmăriți mai jos materialul integral cu Carmen Brumă!