Sâmbătă, 9 iulie, de la ora 20:30, pe Arena Francisc Neuman din Arad se dă startul noului sezon competițional prin duelul dintre campioana Ligii 1 și câștigătoarea Cupei României.

Biletele la Supercupa României, CFR Cluj – Sepsi, sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Prețurile sunt de 25 RON (peluze), respectiv 50 RON (tribune).

Acces gratuit pentru copiii sub 14 ani

Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate acestora bilete cu valoare zero.

Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil, în format digital sau printat, și a actului de identitate.