Finalistele ediției 2025/26 a Cupei României Feminin sunt campioana Farul Constanța și „U” Olimpia Cluj, câștigătoare a trofeului de nouă ori în trecut.

Marea finală va avea loc duminică, 14 iunie 2026, de la ora 16:00, pe Terenul Central al Academiei „Gheorghe Hagi” din Ovidiu.

Începând de miercuri, 27 mai 2026, biletele pentru marea finală sunt disponibile online, pe site-ul bilete.frf.ro și în aplicația Tricolorii.

 BILETELE SUNT DISPONIBILE AICI! 

Prețul unui bilet la tribune este de 20 lei, iar la fiecare comandă se pot achiziționa maximum 4 bilete. Acestea vor putea fi achiziționate și în ziua meciului, începând cu ora 12:00, de la casieria stadionului.

Important de știut
  • Plata biletelor se va face doar în urma creării și confirmării unui cont sau prin autentificarea într-un cont de pe canalele FRF deja existente (FRF.tv, aplicația Tricolorii).
  • Ai disponibilă și o funcție nouă prin care sistemul îți poate sugera, în mod automat, cele mai bune locuri dintr-un anumit sector.
  • În momentul realizării comenzii, trebuie introduse datele de identificare ale tuturor însoțitorilor, în cazul achiziționării mai multor bilete. Vei avea apoi la dispoziție 15 minute pentru a confirma și achita comanda.
  • Biletele nu mai sunt trimise pe e-mail, ci vor fi disponibile exclusiv în noua aplicație mobilă Bilete FRF, disponibilă în App Store (iOS) și Google Play (Android).
  • După ce vei descărca aplicația și după ce te vei autentifica cu contul cu care ai realizat comanda, biletele vor apărea automat în aplicație.
  • Din acel moment, poți păstra sau transfera biletele către însoțitori introducând adresele lor de e-mail. Ulterior, aceștia pot accesa biletele tot prin intermediul aplicației Bilete FRF, creând sau accesând contul creat cu adresele lor de e-mail folosite în momentul transferului.
  • Accesul în stadion se va realiza exclusiv prin intermediul aplicației Bilete FRF, prin scanarea unui cod QR care va fi activ cu 5 ore înainte de startul meciului. Odată scanat, biletul respectiv nu va putea fi folosit de o altă persoană.
  • Un singur telefon poate fi folosit pentru accesul mai multor persoane, în urma scanării mai multor coduri QR din același cont.

În cazul în care întâmpini probleme în procesarea comenzilor, te rugăm să ne contactezi printr-un e-mail la adresa [email protected].