Foto: www.academiahagi.ro

Miercuri, 3 aprilie, și joi, 4 aprilie, au avut loc partidele din cadrul semifinalelor Cupelor de Tineret și Elită.

Finalele din acest sezon se vor disputa în luna mai, mai multe detalii despre locațiile finalelor și datele de disputare urmând să fie publicate ulterior.

U Cluj și Farul deschid finala Cupei României

Finala Cupei de Tineret din acest sezon se va juca pe 15 mai la Sibiu, pe stadionul Municipal, în deschiderea finalei Cupei României, trofeul urmând să fie disputat între Universitatea Cluj și Farul Constanța.

Universitatea Cluj a câștigat pe terenul celor de la FCSB cu 2-1, în timp ce Farul Constanța s-a impus pe teren propriu în fața Politehnicii Timișoara, scor 3-0!

Estul conduce la numărul de finaliste

Nu mai puțin de 6 din cele 8 finaliste din acest sezon sunt din Seria de Est! Farul Constanța va lupta pentru trofeu la nivel U18, U17 și U16! Constănțenii au cedat doar în semifinalele Cupei Elitelor U15, în fața celor de la CSA Steaua, scor 1-2.

La categoria U17, finala se va juca între Farul Constanța și FCSB, formațiile aflate pe primele două locuri în play-off-ul Seriei de Est al Ligii Elitelor U17. Farul s-a calificat în ultimul act după ce a trecut fără emoții în semifinale de AFK Csikszereda, scor 6-1, în timp ce FCSB a trecut pe teren propriu cu 2-1 de UTA Arad.

Foto: www.academiahagi.ro

La categoria U16 vom avea în finală un duel între Farul Constanța și Rapid. Constănțenii au încheiat la egalitate meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-2, reușind golul egalizator în cel de-al doilea minut al prelungirilor partidei. La lovituri de departajare, Farul a punctat de cinci ori, în timp ce Universitatea a ratat o dată, și constănțenii merg mai departe în finală! Rapid a trecut în semifinalele cupei de Kids Tâmpa, scor 2-1 chiar pe terenul brașovenilor.

Foto: Facebook / Steaua București

Nu în ultimul rând, în finala Cupei Elitelor U15 vom avea în finală duelul dintre CSA Steaua și Universitatea Craiova! CSA Steaua a învins-o pe Farul cu 2-1, meci jucat pe terenul constănțenilor, iar Universitatea Craiova a trecut pe teren propriu de Rapid cu 2-1.

S-au disputat manșele tur ale semifinalelor Cupelor Naționale

Miercuri, 3 aprilie, au avut loc partidele din turul semifinalelor Cupelor Naționale U19 și U17.

La categoria U19, în prima semifinală, CS Sporting Cluj a învins-o pe CSS Craiova cu 5-3, iar în cea de-a doua semifinală, CS Dinamo București a învins-o în deplasare pe Ceahlăul Piatra Neamț cu 2-1.

La categoria U17, FC Player a învins pe teren propriu formația LPS Suceava cu 3-0, iar Daco-Getica a remizat CSC 1599 Șelimbăr, scor 1-1.

Partidele retur din cadrul semifinalelor se vor disputa pe data de 17 aprilie!