FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Etapa 19 și ultima din actualul sezon regular al Ligii 2 Casa Pariurilor debutează astăzi, 10 martie, cu duelul dintre Unirea Constanța și Petrolul Ploiești. 4 partide vor fi transmise de Digi, Look și Telekom!

Concordia Chiajna, FC Buzău, AFK Csikszereda și Unirea Slobozia luptă pentru ultimele două locuri ce asigură prezența în play-off. La finalul sezonului regular, principalul criteriu de departajare, la egalitate de puncte, îl reprezintă rezultatul din meciul direct. În caz de egalitate în meciul direct, următorul criteriu luat în calcul va fi golaverajul.

Înainte de ultima dată, clasamentul se prezintă astfel:

1 ACS Petrolul 52 18 15 1 2 38-5 46
3 Unversitatea Cluj 18 13 0 5 31-14 39
2 AFC Hermannstadt 18 11 5 2 39-12 38
4 CSA Steaua 18 10 4 4 28-12 34
5 Concordia Chiajna 18 9 6 3 17-10 33
6 Fotbal Club Buzău 18 9 5 4 43-13 32
7 AFK Csikszereda 18 10 2 6 31-22 32
8 Unirea Slobozia 18 8 6 4 32-13 30
9 Metaloglobus București 18 8 4 6 21-20 28
10 FC Ripensia Timișoara 18 6 7 5 18-18 25
11 FC Unirea Dej 18 7 4 7 16-16 25
12 CSC 1599 Șelimbăr 18 6 5 7 18-25 23
13 ACSM Politehnica Iași 18 6 4 8 22-20 22
14 Viitorul Pandurii 18 5 6 7 15-20 21
15 Politehnica Timișoara 18 6 3 9 18-25 21
16 Fotbal Club Brașov 18 3 4 11 15-31 13
17 Unirea Constanța 18 3 2 13 16-51 11
18 Dunărea Călărași 18 1 4 13 12-47 7
19 Dacia Unirea Brăila 18 0 2 16 7-52 2
20 AFC Astra* 18 5 4 9 20-29 -1

*Echipă depunctată în urma deciziilor comisiilor jurisdicționale

Rezultate înregistrate de cele 4 echipe în meciurile directe:

  • AFK Csikszereda – Concordia Chiajna 0-3 (Etapa 4)
  • Concordia Chiajna – Unirea Slobozia 1-1 (Etapa 7)
  • AFK Csikszereda – FC Buzău 2-3 (Etapa 8)
  • FC Buzău – Unirea Slobozia 1-1 (Etapa 11)
  • AFK Csikszereda – Unirea Slobozia 0-0 (Etapa 15)
  • FC Buzău – Concordia Chiajna ?-? (Etapa 19)

Toate calculele pentru ultimele două locuri de play-off înainte de ultima etapă

Concordia Chiajna

Pentru a fi sigură de prezența în play-off, Concordia Chiajna are nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate în meciul cu FC Buzău. Există posibilitatea de a intra în play-off și în cazul unei înfrângeri la Buzău, cu condiția ca Unirea Slobozia și AFK Csikszereda să nu își câștige meciurile.

FC Buzău

Pentru a ajunge în play-off, buzoienii au nevoie de un succes în meciul cu Concordia Chiajna. Și un rezultat de egalitate poate fi suficient pentru formația din Buzău, cu condiția ca AFK Csikszereda să nu câștige cu FC Brașov iar în cazul unei înfrângeri pe teren propriu cu Chiajna, pot ajunge în play-off doar dacă AFK Csikszereda pierde cu FC Brașov și Unirea Slobozia nu câștigă partida cu Ripensia.

AFK Csikszereda

În cazul unei victorii cu FC Brașov, ciucanii intră în play-off indiferent de rezultatele din celelalte două meciuri. Și în cazul unui egal în meciul cu brașovenii există șanse de accedere în play-off. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar ca Slobozia să nu câștige meciul cu Ripensia iar Chiajna să învingă la Buzău.

Unirea Slobozia

Ialomițenii sunt singura formație ce nu depinde doar de jocul direct pentru a accede în play-off, ci și de jocul rezultatelor. Pentru a fi una din cele șase echipe calificate în play-off la finalul sezonului regular, Unirea Slobozia are nevoie de o victorie în meciul de pe teren propriu cu Ripensia, AKF Csikszereda să nu câștige partida cu FC Brașov iar meciul dintre FC Buzău și Concordia Chiajna să nu se termine la egalitate.

Programul Etapei 19

Joi, 10 martie

Unirea Constanța – Petrolul Ploiești (19:30) – LIVE

Sâmbătă, 12 martie

Politehnica Timișoara – Hermannstadt (14:00)

FC Buzău – Concordia Chiajna (14:00) – LIVE

Politehnica Iași – AFC Astra (14:00)

Metaloglobus București – CSA Steaua (14:00)

AFK Csikszereda – FC Brașov (14:00) – LIVE

Viitorul Pandurii – CSC 1599 Șelimbăr (14:00)

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – FC Unirea Dej (14:00)

Unirea Slobozia – SC FC Ripensia (14:00)

Duminică, 13 martie

Universitatea Cluj – Dunărea Călărași (11:30) – LIVE

LIVE – Meci televizat