Foto: Facebook FC Petrolul Ploiești

Etapa 17 din actualul sezon al Ligii 2 Casa Pariurilor și prima din noul an debutează joi, 24 februarie. 4 partide vor fi transmise de Digi, Look și Telekom!

Vă prezentăm avancronica acestei etape inaugurale din 2022, cu programul partidelor (TV – partidele televizate de cele trei posturi amintite mai sus) și clasamentul după prima parte a sezonului, disputată anul trecut.

24 februarie, 20:00 – TV

Politehnica Timișoara – ACS Petrolul 52

Două formații de tradiție, două centre efervescente ale fotbalului nostru, dar în situații diferite! Bănățenii lui Nicolae Croitoru au încheiat 2021 cu trei victorii consecutive în campionat, sunt în reconstrucție cumva, dar departe de play-off, în vreme ce prahovenii lui Nae Constantin au randament excepțional și sunt lideri la zi, cu 14 victorii din 16!

26 februarie, 11:00

FC Buzău – AFC Astra

Mai sunt 3 etape din sezonul regular, iar echipa lui Cristi Pustai a declarat prin vocea tehnicianului că dorește 9 puncte și, automat, o clasare liniștită în play-off. Primul pas pare destul de ușor, Astra e în derivă, depunctată și măcinată de situația financiară precară. Giurgiuvenii au pierdut 1-7 și 0-6 amicalele recente cu CSA Steaua și Metaloglobus!

Poli Iași – Fotbal Club Brașov

Două echipe de play-out, dar cu perspective mult mai bune! Moldovenii au reglat situația financiară, au sponsor și conducător nou în persoana lui Cornel Șfaițer, în vreme ce lotul de 7 transferuri noi ale ardelenilor pare promițător și îi fundamentează planurile de ascensiune antrenorului Călin Moldovan. Meci al orașelor mari și de tradiție, se anunță fotbal de calitate!

Metaloglobus – CSC 1599 Șelimbăr

Despărțite de un singur punct în clasamentul la zi, cele două echipe sunt cumva pe poziții de abordare diferită. Trupa din Capitală, pregătită de Nicolae Grigore, a schimbat destul de mult efectivul, în vreme ce revelația nou-promovată are prin aducerile lui Telcean, Buzan și Rotar, trei argumente în plus să-și susțină parcursul bun de până acum în L2.

AFK Csikszereda – Unirea Dej

Ciucanii care și-au regăsit forma de altă dată abia pe parcursul sezonului, iar acum sunt la 2 puncte de play-off, vor avea un adversar mai mult decât incomod. Unirea Dej e o surpriză frumoasă a competiției, cu un tânăr antrenor extrem de promițător, Dragoș Militaru. Cu echipament nou, dar același stil de joc spectaculos, Unirea va încerca să obțină mai mult din partidele din deplasare în 2022.

Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Ripensia Timișoara

După un cantonament în Turcia și declarații ambițioase din partea antrenorului Trică, gorjenii au intrat în… insolvență! De situația neclară ar putea profita bănățenii lui Florin Fabian, o formație întărită în această perioadă și în care se așteaptă impactul venirii atacantului Cristian Gavra, cu experiență la nivel de Liga 1.

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – Unirea Slobozia

Deja resemnată cu retrogradarea în L3, gazda duelului mai are doar 5 jucători din 2021 în lot și un staff nou, accentul fiind pus pe juniori și fotbaliști localnici. În schimb, Slobozia lui Adi Mihalcea e una din revelațiile sezonului și ar trebui să nu aibă probleme în obținerea victoriei. În cele 7 amicale disputate recent, Unirea a obținut 6 victorii și o remiză!

26 februarie, 12:30 – TV

Unirea Constanța – CSA Steaua

Deși aflată la subsolul clasamentului, formația gazdă a avut rezultate interesante uneori în ultima perioadă, fiind caracterizată de oscilații evidente. Meciul de la Buftea (stadionul din Techirghiol este supus unor lucrări) aduce oaspeții imediat peste linia de play-off, cu șansa de a vedea la lucru și noile achiziții cerute și obținute de Daniel Oprița.

27 februarie, 18:30 – TV

AFC Hermannstadt – Dunărea Călărași

Formația locului secund din campionat, întărită cu experiența atacantului Hora, e gata să încheie în forță sezonul regular, cu obiectiv clar promovarea. Va începe destul de ușor forcingul ultimelor 3 etape, în fața unei formații călărășene părăsite de jucători și în degringoladă. Nici istoria nu o ajută, nu a câștigat niciunul din ultimele 5 dueluri cu sibienii!

28 februarie, 20:00 – TV

U Cluj – Concordia Chiajna

Derby de clasament, cu locul 3 și locul 4 față în față, două trupe redutabile și doi tineri antrenori deja consacrați în performanțe, Eric Lincar și Claudiu Niculescu! Așa se anunță rețeta epilogului rundei. Clujenii s-au întărit în iarnă cu 8 transferuri tari pentru Liga 2, toate reprezentând fotbaliști de la echipe de prim eșalon! Nici Chiajna nu s-a lăsat mai prejos, având nu mai puțin de 11 transferuri “de iarnă”!

1 ACS Petrolul 52 16 14 0 2 35-5 42
2 AFC Hermannstadt 16 10 5 1 33-12 35
3 Universitatea Cluj 16 11 0 5 25-14 33
4 Concordia Chiajna 16 9 5 2 17-6 32
5 Fotbal Club Buzău 16 8 4 4 39-12 28
6 CSA Steaua 16 8 4 4 20-11 28
7 AFK Csikszereda 16 8 2 6 26-22 26
8 Unirea Slobozia 16 6 6 4 21-13 24
9 CSC 1599 Șelimbăr 16 6 5 5 18-21 23
10 FC Unirea Dej 16 6 4 6 15-14 22
11 Metaloglobus București 16 6 4 6 18-20 22
12 ACSM Politehnica Iași 16 6 3 7 20-16 21
13 FC Ripensia Timișoara 16 5 6 5 17-18 21
14 Politehnica Timișoara 16 6 2 8 18-22 20
15 Viitorul Pandurii 16 5 5 6 15-19 20
16 Fotbal Club Brașov 16 3 3 10 14-28 12
17 Unirea Constanța 16 2 2 12 13-44 8
18 Dunărea Călărași 16 1 4 11 12-33 7
19 Dacia Unirea Brăila 16 0 2 14 7-48 2
20 AFC Astra* 16 5 4 7 17-22 -1

*Echipă depunctată în urma deciziilor comisiilor jurisdicționale