FOTO: Politehnica Timișoara Femina

În această etapă echipele intră pe teren cu repere clare după rundele anterioare, iar meciurile devin tot mai mult despre continuitate și evoluție. După etapele din play-off și play-out, fiecare formație știe exact unde se află și ce are de făcut până la final.

Farul Constanța – FK Csikszereda, 4 aprilie, ora 12:00, LIVE pe PRO Arena

Primul duel al etapei pune față în față două echipe aflate în formă diferită. Farul Constanța rămâne lider, însă vine după două remize la rând, pe când Csikszereda urcă încrezătoare după două victorii consecutive și o partidă cu 4 reușite în etapa trecută. Sunt 6 puncte între cele două formații înaintea acestei întâlniri, care poate arăta dacă Farul își păstrează avantajul sau dacă Csikszereda continuă să forțeze apropierea în clasament.

FOTO: FK Csíkszereda

Bettina Böröcz, jucătoare FK Csikszereda: Mă aștept la un meci dificil, dar simt că echipa a avut evoluții bune în ultimele partide. Trebuie să ne păstrăm această formă și la ultimul meci de dinaintea pauzei pentru echipele naționale. Cu o victorie ne putem apropia de primul loc, iar acesta rămâne în continuare obiectivul nostru principal!

Szilvia Szeitl, antrenor FK Csikszereda: De la meci la meci progresăm. Va fi o partidă dificilă, atât din punct de vedere tactic, cât și mental. Suntem pregătite! Vom lupta din greu pentru cele 3 puncte!

Politehnica Timișoara – „U” Olimpia Cluj, 4 aprilie, ora 14:00, LIVE pe canalul de YouTube FRF.tv

Politehnica joacă acasă împotriva „U” Olimpia Cluj, cu amintirea ultimei confruntări directe, când s-au impus clar cu 4-0 pe terenul oaspetelor, la Iclod. Etapa trecută, Politehnica a pierdut la Miercurea Ciuc, în timp ce clujencele s-au mulțumit cu un egal pe teren propriu cu liderul clasamentului. Cele două sunt despărțite de un singur punct în clasament, iar victoria din acest weekend poate oferi un loc temporar pe podium.

FOTO: Politehnica Timișoara Femina

Anda Jivan, jucătoare Politehnica Timișoara: “Timpul e scurt până la meciul cu Universitatea Olimpia Cluj și trebuie să strângem rândurile după cele două înfrângeri de zilele trecute! Avem încredere că putem să ieșim din această perioadă nefastă și să ne bucurăm la finalul meciului de sâmbătă alături de suporteri.”

Simona Sigheartău, jucătoare „U” Olimpia Cluj: “Urmează un meci important pentru noi, împotriva celor de la Poli Timișoara, ultimul înainte de întreruperea campionatului pentru echipele naționale. Venim după o perioadă în care am muncit bine la antrenamente și ne dorim să se vadă acest lucru pe teren. La ultimul meci cu Poli nu am reușit să obținem un rezultat pozitiv, dar suntem motivate să demonstrăm că a fost doar o întâmplare. Ne așteaptă un meci dificil, împotriva unei echipe bune, însă suntem încrezători și vrem să luăm toate cele trei puncte.”

Helga Varo, jucătoare „U” Olimpia Cluj: “Suntem pregătite, suntem motivate și vrem cele trei puncte. Pentru noi e important să încheiem cu o victorie înainte de pauza competițională și să arătăm un fotbal de calitate.”

CS Gloria Bistrița – Atletic Olimpia Gherla, 5 aprilie, ora 13:00

Meciul din play-out-ul acestei etape aduce pe teren formațiile CS Gloria Bistrița și Atletic Olimpia Gherla. Bistrița ocupă acum locul 2, după ce a cedat în deplasare la Alba Iulia, în timp ce Gherla, aflată pe locul 3, caută să continue seria pozitivă începută săptămâna trecută, după prima lor victorie din această fază a competiției.

Rania Kara-Jouli, jucătoare CS Gloria Bistrița: “Ne dorim ca duminică să luăm cele trei puncte. Știm la ce să ne așteptăm, echipele se cunosc între ele. Vom da totul pentru victorie și suporteri, pe care îi așteptăm în număr mare la stadion. E important pentru noi să îi avem aproape.”

Victoria Rubanovici, jucătoare CS Gloria Bistrița: “Suntem pregătite și motivate să facem un joc bun și să câștigăm. Am încredere în echipă și sunt convinsă că vom da totul pe teren. Așteptăm suporterii alături de noi!”

Saskia Gyürü-Gehrig, jucătoare Atletic Olimpia Gherla: “Am avut meciuri dificile, dar sper că pentru partida de duminică toată lumea se va mobiliza și vom da totul pentru a câștiga meciul. Știm că nu va fi ușor, dar am încredere că, prin concentrarea și disciplina potrivite, putem obține un rezultat bun. Vrem să avem o prestație bună și vom face tot posibilul să aducem cele 3 puncte din deplasare!”

Iulia Șova, jucătoare Atletic Olimpia Gherla: “Duminică avem un meci important contra celor de la Gloria Bistrița. Suntem pregătite, motivate și gata să dăm totul pe teren. Vă așteptăm în număr cât mai mare să ne susțineți ,energia voastră ne împinge spre victorie!”

Vasas Femina – CSM Unirea Alba Iulia, 22 aprilie, ora 14:00

Partida este programată pentru miercuri, 22 aprilie!

Toate informațiile despre partidele din această etapă vor fi distribuite și pe canalele de social media ale SuperLigii Feminine, acolo unde suporterii pot vedea rezumatul etapei, rezultatele și declarații ale echipelor!