FOTO: FK Csikszereda

După pauza competițională cauzată de acțiunile loturilor naționale, jucătoarele s-au întors pe teren și sunt pregătite să continue lupta în a doua etapă din play-off-ul și play-out-ul SuperLigii Feminine. Echipele sunt cu siguranță motivate, iar fiecare meci promite să aducă momente decisive în lupta pentru titlu și pentru evitarea retrogradării.

Politehnica Timișoara – FK Csikszereda, 14 martie, ora 13:00, LIVE pe PRO Arena

Ambele echipe revin pe teren după înfrângerile din prima etapă: Politehnica Timișoara a cedat la limită în fața Farul Constanța, iar FK Csikszereda a încasat 3 goluri în duelul cu „U” Olimpia Cluj. Pentru timișorence este primul meci pe teren propriu din acest an și vor să profite de avantajul celui de-al 12-lea jucător din tribune, pentru a urca în clasament și a se distanța de adversara din acest weekend.

FOTO: FK Csikszereda

Nikoleta Kurja, jucătoare Politehnica Timișoara: “Obiectivul nostru rămâne clar: să jucăm fiecare meci la victorie și să ne valorificăm șansele pe care ni le oferă acest play-off. Așadar, meciul de sâmbătă îl vom trata cu maximă seriozitate, responsabilitate și atitudine, pentru a păstra toate cele trei puncte acasă!”

Rita Mitri, jucătoare FK Csikszereda: Simt că în această săptămână ne-am pregătit foarte bine împreună cu echipa și am încheiat o perioadă de pregătire reușită. La antrenamente am făcut munca de care vom avea nevoie la meciul din weekend. Timișoara este o echipă tânără, foarte ambițioasă, deci, cu siguranță, nu va fi un adversar ușor. În același timp, cred că prin finalizări rapide și un joc ofensiv hotărât le putem destabiliza apărarea. Așteptăm cu nerăbdare meciul și avem încredere că, printr-un joc sigur și rapid, vom putea decide devreme soarta partidei și ne vom întoarce acasă cu cele trei puncte meritate.

Szilvia Szeitl, antrenor FK Csikszereda: Mă aștept la un meci demn de un play-off dur, în care ambele echipe au șanse la victorie. În pauza competițională provocată de meciurile echipelor naționale, ambele formații au avut timp să se antreneze și să se pregătească. Am încredere că fetele mele își vor arăta forța și în deplasare, iar la finalul meciului aceste trei puncte importante vor fi ale noastre.

Farul Constanța – „U” Olimpia Cluj, 22 aprilie, ora 11:00, LIVE pe canalul de YouTube FRF.tv

Partida dintre Farul Constanța și „U” Olimpia Cluj va avea loc luna viitoare. Până atunci, echipele continuă pregătirea.

FOTO: Farul Constanța

Vasas Femina – Atletic Olimpia Gherla, 14 martie, ora 11:00

După incidentul neplăcut din etapa trecută, Vasas Femina revine pe teren propriu și speră că perioada de pauză a ajutat echipa să se refacă și să își recapete forma. Adversara, Atletic Olimpia Gherla, vine foarte motivată să câștige acest meci în deplasare după înfrângerea suferită în prima etapă din play-out.

FOTO: Atletic Olimpia Gherla

Boglárka Berencsi, jucătoare Atletic Olimpia Gherla: “Ne așteaptǎ un meci intens, dar suntem pregătite. Ne dorim să facem un joc bun și, bineînțeles, obiectivul nostru sunt cele trei puncte. Pentru mine, cel mai important lucru este să ajut echipa pe teren și să contribui la succes, fie prin goluri, fie prin pase decisive.”

Iulia Zamfir, jucătoare Atletic Olimpia Gherla: “Sâmbătă jucăm în deplasare la Odorheiul Secuiesc, cel de-al doilea meci din Play-Out. Știm că nu va fi un meci ușor, însă mergem concentrate și vom da totul pe teren pentru a câștiga cele 3 puncte. Hai, Oli!”

CS Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia, 14 martie, ora 15:00

Ultimul meci programat sâmbătă le aduce față în față pe CS Gloria Bistrița și CSM Unirea Alba Iulia. Ambele formații au început cu dreptul etapa precedentă, impunându-se în partidele disputate pe teren propriu. Cu moralul ridicat după rezultatele bune, cele două echipe se pregătesc pentru confruntarea diin acest weekend.

FOTO: CS Gloria Bistrița

Rania Kara-Jouli, jucătoare CS Gloria Bistrița: “Meciul cu CSM Unirea Alba Iulia este foarte important pentru noi. Ne-am pregătit bine, suntem tot mai unite și mai determinate. Vom da totul pe teren! Îmi doresc să arătăm prin atitudine și disciplină că merităm un rezultat care să ne fie favorabil.”

Mihaela Ciolacu, jucătoare CS Gloria Bistrița: “Venim după o perioadă de pauză datorită prezenței noastre la loturile naționale. Îmi doresc să facem un meci bun în care să jucăm ce ne-am propus. Vrem să arătăm bine ca echipă și să luăm cele 3 puncte!”

Claudia Bistrian, jucătoare CSM Unirea Alba Iulia: “Știm că ne așteaptă un meci greu cu Bistrița, o echipă foarte bătăioasă. Noi suntem pregătite și motivate să dăm totul pe teren și să luptăm pentru fiecare minge, pentru a obține cele trei puncte.”

Andreea Laiu, jucătoare CSM Unirea Alba Iulia: “Urmează un meci în deplasare, în care dorim să obținem un rezultat favorabil pentru echipa noastră. În această pauză competițională noi ne-am continuat pregătirea cu aceeași seriozitate și determinare și vrem să arătăm asta în următoarele meciuri.”

Toate informațiile despre partidele din această etapă vor fi distribuite și pe canalele de social media ale SuperLigii Feminine, acolo unde suporterii pot vedea rezumatul etapei, rezultatele și declarații ale echipelor!