Runda 3 din Liga 2 Casa Pariurilor va fi cea mai „lungă” etapă de până acum. Meciurile din eșalonul secund vor începe de vineri și se vor întinde pe parcursul a 5 zile, până marți seara.
FC Bihor, formație cu 2 victorii din 2 posibile deschide runda 3 vineri, de la ora 11:00, acasă cu CSC Dumbrăvița.
Sâmbătă se joaca 6 meciuri, 5 dintre acestea de la ora 11:00. Evident, capul de afiș al rundei va fi partida dintre CS Dinamo și CSA Steaua, organizată pe Stadionul „Arcul de Triumf” cu ora de începere 18:30.
Formația din Ghencea este liderul la zi al competiției, cu 6 puncte din 6 acumulate, golaveraj 7:2 și victorii 3-1 și 4-1 cu CS Tunari, respectiv Concordia Chiajna.
În cealaltă tabără, formația din „Ștefan cel Mare”, nou-promovată, a pierdut la debutul în eșalonul secund, 1-2 la Buftea cu CSC Dumbrăvița, dar a învins în deplasare, 3-2, pe Câmpulung Muscel.
Duminică, de la 11:00, se joacă CS Tunari – FC Bacău, respectiv Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamț, ca luni, de la 17:00, Sepsi OSK să primească vizita celor de la Corvinul Hunedoara.
Etapa 3 se încheie, ca și primele 2 runde, într-o zi de marți, cu meciul dintre Politehnica Iași și Gloria Bistrița.
Programul etapei 3 din Liga 2 Casa Pariurilor
vineri, 15 august, ora 11:00
FC Bihor – CSC Dumbrăvița
sâmbătă, 16 august, ora 11:00
CSM Slatina – Metalul Buzău
CS Afumați – FC Voluntari
ACSM Reșița – Câmpulung Muscel
ASA Tg. Mureș – Olimpia Satu Mare
Chindia Târgoviște – CSC Șelimbăr
sâmbătă, 16 august, ora 18:30
CS Dinamo – Steaua București
duminică, 17 august, ora 11:00
CS Tunari – FC Bacău
Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamț
luni, 18 august, ora 17:00
Sepsi OSK – Corvinul Hunedoara
marți, 19 august, ora 19:00
Politehnica Iași – Gloria Bistrița