Academia Națională de Fotbal (ANF) va organiza în acest sezon educațional un nou curs de preparator sportiv. Înscrierile sunt deschise până pe 15 decembrie.

Pentru a fi admiși la cursul de preparator sportiv, candidații trebuie să fi absolvit liceul cu diplomă de bacalaureat, precum și un curs de formare pentru antrenori din instituții autorizate și acreditate. La finalul acestui program, absolvenții primesc o diplomă acreditată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale si Ministerul Educației.

Taxa de înscriere este de 150 de lei și poate fi achitată după completarea formularului.

Printre competențele pe care se axează cursul se numără organizarea activității de pregătire fizică, monitorizarea sportivilor și evaluarea nivelului lor de pregătire, dar și derularea programelor de refacere și recuperare fizică.

Preparatorul sportiv își desfășoară activitatea în domeniul sportului de performanță, fiind angajat al federațiilor sportive naționale, asociații sportive, cluburi sportive sau altor instituții din sectorul public sau privat. El este specialistul care se ocupă de pregătirea fizică a sportivilor. În cadrul unui program organizat și riguros planificat, preparatorul sportiv urmărește pregătirea fizică completă și complexă a sportivilor de performanță.

Toate detaliile cursului de preparator sportiv sunt disponibile pe site-ul ANF.