Până pe 4 octombrie, antrenorii români cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani se pot înscrie la a doua ediție Youth Council Coaches, un program de leadership sportiv dedicat exclusiv tinerilor antrenori din România.

Inspirat de Youth Council, acest program dedicat antrenorilor va avea loc timp de două zile, pe 5 și 6 octombrie, în format online, prin platforma Zoom. Se pot înscrie tinerii antrenori români (posesori ai unui carnet de antrenor sau ai unei licențe UEFA), cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.

Completează formularul! 

Prima ediție Youth Council Coaches, desfășurată anul trecut, a reunit peste 80 de participanți în cele 3 zile de workshop-uri. Sesiunile Youth Council Coaches acoperă zece tematici legate de dezvoltarea unui antrenor, de la filosofia proprie și relația cu echipa de management, la cum poți folosi datele pentru a lua decizii în teren și digitalizare în fotbal.

Participarea la program este gratuită, însă numărul de participanți este limitat la 40, aplicațiile urmând a fi selectate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere.

Toate detaliile cursului Youth Council Coaches sunt disponibile pe site-ul Academiei Naționale de Fotbal