Pe 9 și 10 septembrie, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, arbitrii din prima divizie au susținut testele fizice intermediare pentru sezonul 2019-2020, teste care se țin anual în luna septembrie.

Începând din acest sezon, UEFA a implementat un nou test pentru arbitri centrali, SDS, în timp ce arbitri asistenți au fost monitorizați cu același tip de testare ca și până acum, ARIET.

Înaintea susținerii testelor, aceștia au participat la Casa Fotbalului la o întâlnire cu președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, în care au fost analizate prestațiile arbitrilor și asistenților din acest start de sezon al Ligii 1.