Foto: Diana Coltofean

Andreea Ionașcu a ajuns la Selena ȘN Constanța în vara acestui an, îndeplinindu-și astfel marele său vis. Jucătoarea născută la Constanța a povestit, într-un interviu pentru FRF, ce reprezintă fotbalul pentru ea și cum au fost primele luni în cadrul echipei de la malul mării.

„Eu simt că m-am născut să joc fotbal. De la 4 ani am început să joc fotbal cu băieții în parc. Și de atunci până la 20 de ani am jucat numai cu băieții, dar nu într-un cadru organizat. Cu fete joc de șase luni, de când am ajuns la Selena Constanța. Fotbalul este cea mai mare pasiune pentru mine. Nu pot fi jignită mai tare decât atunci când mi se spune că nu pot să fac ceva legat de fotbal, că nu mă pricep, când eu știu că de 16 ani joc zilnic fotbal. Fotbalul te dezvoltă, pentru mine este un mod de viață, nu pot să văd acest sport în alt fel”, a spus Andreea Ionașcu, care a împlinit 20 de ani pe 30 noiembrie.

„Primul gol a fost ca o eliberare pentru mine”

În turul actualului sezon din Liga 1 Feminin, Andreea Ionașcu a jucat atât ca atacant, cât și ca mijlocaș, reușind să înscrie două goluri, ambele pe teren propriu: unul contra celor de la Fortuna Becicherecu Mic (etapa 3) și unul în meciul cu Heniu Prundu Bârgăului (etapa 7). „Am marcat din două faze fixe, unul a fost din lovitură liberă și unul din penalty. Niciunul nu a fost din acțiune, ceva construit. Primul gol a fost ca o eliberare pentru mine. Așteptam să marchez de când am venit la echipă, fetele la fel. Am simțit că demonstrez ce pot”, a spus Andreea.

Andreea Ionașcu, jucătoarea cu numărul 9; Foto: Mihai Cibia

„Simt că în play-out o să ne ridicăm foarte mult nivelul de joc”

Selena ȘN Constanța nu a contabilizat niciun punct în turul campionatului, însă Andreea Ionașcu este convinsă că echipa va arăta o altă față în play-out. “A fost mai dificil acest tur pentru noi, dar eu simt că ne vom reveni. Am picat din punct de vedere psihic, nu ne mai concentrăm la finalizare, ducem mingea foarte bine până la 16 metri și de acolo se pare că nu avem omul care să ne bage mingea în poartă.

E normal ca după înfrângeri să fim cu moralul la pământ, însă doamnele antrenoare, care ar trebui să fie mai dezamăgite decât noi, ne încurajează și ne ajută să depășim momentele dificile. Totodată, încercăm să ne motivăm una pe cealaltă. Vorbim, dezbatem și încercăm ca pe viitor să nu mai repetăm greșelile pe care le-am făcut. Eu simt că în play-out o să ne ridicăm foarte mult nivelul de joc. Ne-am dat seama că putem să facem acest lucru, nivelul nostru chiar nu este aici unde ne aflăm în prezent. Vom munci mai mult și sunt sigură că va fi mult mai bine pe viitor”.

Foto: Mihai Cibia

Andreea Ionașcu a povestit cum era atmosfera la echipă în momentul în care a fost cooptată la Selena Constanța, fiind de părere că o victorie le-ar readuce încrederea.

„De când am venit eu la echipă, fetele erau puțin cu moralul mai scăzut decât mine și nu înțelegeam de ce. Am încercat să vorbesc cu fiecare și chiar am reușit, drept urmare chiar mă înțeleg cu toată lumea la fel de bine. Între timp, au realizat și colegele mele că e nevoie de ambiție și încredere pentru a face față în Liga 1, drept dovadă evoluează mult mai bine decât anul trecut. Erau temute de Liga 1. Le văd pe fiecare mult mai motivate și ne dorim toate să reușim victoria care să ne dea încredere.

Ni se spune înainte de meci, dar și în pauze, în caz că primim gol, luăm mingea, o punem la centru și e 0-0. Trebuie să uităm, nu trebuie să ne demoralizăm și să nu mai jucăm nimic. Doamnele antrenoare ne încurajează mereu, ne întreabă dacă avem vreo durere, dacă ne-am accidentat și dacă mai putem continua”.

Cum se pregătește în ziua meciului

Andreea a dezvăluit care este programul său atunci când echipa are meci pe teren propriu. „În ziua meciului, mă trezesc la ora 8:00 – 08:30, în caz că am emoții să mă pregătesc puțin mai mult din punct de vedere emoțional. Apoi, iau micul dejun, mă echipez și merg la teren, acolo unde mă întâlnesc cu colegele și cu doamnele antrenoare. Ne motivăm reciproc, ne echipăm, facem încălzirea și apoi urmează meciul. Am o superstiție, pe care o au mulți fotbaliști, să pășesc cu piciorul drept pe gazon”.

Obiectivele Andreei Ionașcu în fotbal

Extrem de ambițioasă, Andreea Ionașcu vrea să demonstreze ceea ce poate la Selena Constanța, să își ajute echipa înscriind cât mai multe goluri și visează la un transfer în străinătate. “De mulți ani căutam o echipă de fotbal de fete și în sfârșit mă aflu unde mi-am dorit. Vreau să arăt că nu am venit degeaba la echipă. Toată lumea mă susține, părinții, fratele, colegele de la echipă, doamnele antrenoare, pentru că toată lumea știe cât de mult contează fotbalul pentru mine.

Eu vreau să ajung cât mai sus. Îmi doresc să ajung la o echipă din străinătate, dar mai am mult de muncit. Nu vreau să merg la o echipă din altă țară și să fiu rezervă. Vreau să fiu foarte bine pregătită și să demonstrez lumii ce pot. Aș prefera Spania, Franța sau Anglia. Umăresc meciuri din campionatul Angliei și îmi place stilul de joc. Din Franța, o urmăresc mai mult pe PSG. Mă impresionează ambiția fetelor de acolo”.

Un alt obiectiv al jucătoarei din Constanța este să ajungă la echipa națională a României: „De la primele antrenamente mă gândeam la națională și vorbeam cu fetele – Ce vis este să ajungi acolo, să arăți tuturor ce poți și să lupți pentru țara ta!”

Foto: Diana Coltofean

Când nu este la echipă, Andreea joacă fotbal cu băieții

Andreea se bucură și de susținerea băieților alături de care joacă fotbal atunci când nu este cu echipa. „Eu sunt singura fată atunci când joc cu băieții și mă protejează, nu intră dur, nu jignesc. Mă felicită de fiecare dată când mă întâlnesc cu ei, îmi trimit mesaje, au venit chiar să mă susțină la meciuri. Sunt mândri de mine, dacă ei m-au crescut, e normal să vină să mă susțină”.

După primele sale 11 etape în Liga 1 Feminin, Andreea Ionașcu nu a ezitat când a fost întrebată care este cea mai dificilă echipă pe care a înfruntat-o. „Cel mai greu adversar a fost de departe Universitatea Olimpia Cluj”. În schimb, jucătoarea din România care o impresionează pe Andreea este Laura Rus (Fortuna Becicherecu Mic), golgheterul campionatului.

Din fotbalul internațional, Andreea îi admiră pe Lionel Messi (Barcelona) și pe Alex Morgan (Tottenham). La capitolul antrenori, preferatul tinerei jucătoare este spaniolul Pep Guardiola, tehnicianul lui Manchester City.

„Nu am vrut niciodată să renunț la fotbal”

În trecut, Andreea Ionașcu a practicat și alte sporturi, cum ar fi înot, baschet sau karate, dar niciodată nu a renunțat la fotbal. Jucătoarea de la Selena Constanța își petrece chiar și timpul liber tot jucând fotbal. „În timpul liber prefer să ies la fotbal cu băieții din cartier. Asta am făcut de când mă știu și alte pasiuni nu mai am, în afară de mașina mea. Stau la TV, pe telefon, ca toate fetele de vârsta mea”.

Andreea Ionașcu a încheiat interviul cu un sfat pentru fetele care își doresc o carieră în fotbal. „Dacă o fată își dorește cu adevărat să joace fotbal, trebuie să muncească foarte mult pentru a-și îndeplini visul. Fotbalul nu se face din obligație, că e nevoie să faci sport, trebuie să vină din suflet, să simți că fotbalul este ceea ce ți se potrivește”.