Foto: Facebook - ACS Heniu Prundu Bârgăului

Echipa feminină de fotbal Heniu Prundu Bârgăului a început pregătirile pentru sezonul de primăvară.

„Deocamdată individual, în baza programelor primite de la preparatorul fizic Lică Budurlean, cel care s-a alăturat echipei noastre în octombrie, acum trei luni”, a ținut să precizeze Călin Svoboda, antrenorul echipei Heniu. Reunirea lotului grupării bistrițene a fost stabilită pentru ultima zi a lunii ianuarie.

La reunirea din 31 ianuarie, fetele de la Heniu Prundu Bârgăului vor face cunoștință cu staff-ul reîmprospătat al echipei! Astfel, ca urmare a hotărârii Comitetul Director al clubului, antrenorul principal al echipei va avea doi noi „secunzi”. Este vorba despre Andreea Corduneanu și Andreea Laiu, jucătoare de bază la Heniu și două dintre cele mai importante componente ale echipei naționale de fotbal a României!

„Este un pas înainte pentru mine faptul că voi ajuta echipa și pe partea de antrenorat. Le mulțumesc celor din staff și colegelor pentru încrederea acordată. Sunt sigură că împreună vom reuși să progresăm. Cu muncă și responsabilitate vor apărea și rezultatele importante”, a spus Andreea Corduneanu pentru pagina de Facebook a echipei Heniu.

„Eu le-am propus pe fete pentru a face parte din staff-ul echipei, iar conducerea clubului a fost de acord. Apoi le-am sunat și pe ele, pentru că aveam nevoie de aprobarea lor! Cooptarea în staff-ul echipei Heniu a două jucătoare de valoarea fotbalistică și morală a celor două reprezintă un câștig pentru echipă, pentru fotbal”, a spus Călin Svoboda, antrenorul principal al echipei Heniu.

La Prundu Bârgăului vor evolua din retur portarul Szidonia Salamon și mijlocașul Diana Grecu, care revin după împrumutul la Carmen București.

Articol de Adi Dobre