Duminică, 25 aprilie, trofeul UEFA EURO 2020 s-a aflat la București, în cadrul ”Trophy Tour” organizat pentru promovarea turneului final.

Punctul final al turului de oraș în care ambasadorii Miodrag Belodedici, Dorinel Munteanu și Gabriela Szabo au dus trofeul ”Henri Delaunay”, pe rând, la sediul Primăriei Municipiului București, Podul Basarab, Piața George Enescu, Piața Universității, Piața Constituției a fost Arena Națională, stadionul care va găzdui patru partide de la EURO.

Evenimentul organizat de Primăria Municipiului București la Arena Națională i-a reunit pe ambasadorii turneului, reprezentanți ai Primăriei Capitalei, ai Ministerului Tineretului și Sportului, reprezentați UEFA, conducerea FRF și membrii echipei de organizare UEFA EURO 2020 la București.

„Pe parcursul zilei, trofeul a trecut prin locații emblematice ale orașului, până la ultima oprire: stadionul unde se vor juca partidele. Bucureștiul este pregătit să găzduiască EURO! Și ne dorim ca acest turneu final să fie primul pas spre revenirea la normalitate”, a declarat Stelian Bujduveanu, viceprimar general al Capitalei.

„Pregătirile pentru EURO sunt în grafic cu susținerea comitetului interministerial de organizare, a Ministerului Tineretului și Sportului în particular, a Primăriei Municipiului București, Federației Române de Fotbal și a Structurii Locale de Organizare. UEFA apreciază eforturile depuse de autoritățile locale din România, în special fiindcă am văzut că nu toate orașele-gazdă din proiectul inițial au putut îndeplini cerințele privind accesul spectatorilor pe stadioane”, a punctat Taras Mukovoz, managerul de stadion UEFA.

Începând cu data de 14 mai 2021 va începe procesul prin care Arena Națională va fi predată UEFA pentru organizarea celor trei partide din grupa C (13, 17 și 21 iunie) și a unei optime de finală (28 iunie).

„Astăzi marcăm și 7 ani de la depunerea dosarului de candidatură pentru EURO 2020, 7 ani plini de provocări, în care am schimbat 7 guverne, 7 miniștri ai sportului și 5 primari generali ai Capitalei. Acum un an, pandemia a dat peste cap toate planurile, EURO 2020 fiind primul turneu final amânat. Ultima provocare a fost cea legată de prezența spectatorilor pe stadion. Îi suntem recunoscători ministrului Eduard Novak pentru implicarea sa și pentru faptul că a reușit să realizeze un consens la nivel guvernamental astfel încât Bucureștiul să nu fie pe aceeași listă scurtă cu Bilbao și Dublin și să avem meciuri de la EURO la București.

Turneul final reprezintă o oportunitate unică pentru țara noastră la nivel de infrastructură. Fără stadioane moderne nu avem cum dezvolta fotbalul și să fim competitivi. Moștenirea acestui eveniment este cea mai importantă: avem 3 stadioane noi finalizat în București, Compania Națională de Investiții finanța 150 de baze sportive de dimensiuni mari și alte 100 de baze la nivelul școlilor. În plus, avem Aeroportul Băneasa complet renovat și o linie ferată până la Aeroportul Otopeni”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

„Astăzi este o zi de sărbătoare. Mulțumesc colegilor din Guvernul României, cei care au semnat pentru prezența spectatorilor la EURO într-o perioadă de criză pandemică în România. Sportul, fotbalul înseamnă fericire, prietenie, dedicație, înseamnă tot. Mult succes tuturor!”, a declarat Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului.