Proiect în valoare de 160.000 de lei, 855 de mingi și alte materiale, pentru fotbalul amator din județ

Și în această perioadă critică în care toate domeniile sunt afectate din plin de pandemia de coronavirus, parteneriatul dintre Consiliul Județean Alba și Asociația Județeană de Fotbal Alba aduce vești bune pentru fotbalul amator din județ. Astfel, de curând s-a aprobat “Proiectul pentru Dezvoltarea și Promovarea Fotbalului în Județul Alba”, în valoare totală de 160.000 de lei, aferent perioadei septembrie-decembrie 2020, respectiv ultimele 4 luni ale acestui an dificil din toate punctele de vedere.

Suma va fi utilizată pentru susținerea activității membrilor afiliați, prin achiziționarea de materiale sportive, necesare atât pentru antrenamente, cât și pentru buna organizare și desfășurare a jocurilor oficiale. Conform proiectului aprobat, din banii alocați, se vor achiziționa: mingi de fotbal, truse medicale, plase de porți, veste reflectorizante pentru oamenii de ordine și echipamente de arbitru.

Materialele urmează să fie distribuie cluburilor ce nu au restanțe financiare către AJF Alba, după Adunarea Generală Ordinară a Asociației Județene de Fotbal Alba, prevăzută duminică, 15 noiembrie, la Stadionul “Cetate” din Alba Iulia. Dacă se va pune problema amânării AGO, din pricina restricțiilor impuse de autorități, sau aceasta se va organiza în regim video-conferință, materialele vor fi ridicate de membrii afiliați, în urma unei programări telefonice, începând de luni, 16 noiembrie. “Consiliul Județean Alba merită din plin mulțumiri, pentru sprijinul acordat în continuare bazei piramidei din fotbalul românesc, respectiv fotbalului amator!”, a transmis Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.

Mingi, în funcție de înscrierea în competiții

Vor fi oferite 855 de mingi, dintre care 650 în baza proiectului mai sus amintit și 205 achiziționate din bugetul AJF Alba, care urmează să ajungă la cele 65 de cluburi înscrise în sezonul 2020/2021 sau participante la Cupa Satelor 2019/2020 și Interliga Națională. Fiecare membru afiliat va primi o trusă medicală echipată complet, un set de plase de porți, precum și veste reflectorizante pentru oamenii de ordine (la cele 40 de echipe de seniori). De asemenea, Comisia Județeană a Arbitrilor Alba va beneficia de 80 de echipamente de arbitri (marca Joma). Cel mai mare număr de mingi vor reveni cluburilor Olimpia Aiud, Navobi Alba Iulia și CS Ocna Mureș – ce au 7 echipe participante în competițiile fotbalistice, întrerupte, din păcate până în primăvara anului viitor, Alba fiind în pauză la acest nivel din martie 2020.

Repartizarea mingilor se va face în funcție de numărul de competiții în care s-a înscris fiecare club.

ARTICOL DE DAN HENEGAR (ALBA)