Federația Română de Fotbal anunță că încă un arbitru a fost depistat pozitiv în urma testărilor efectuate în ultimele zile.

Arbitrul depistat pozitiv a fost retras de la delegări împreună cu toată brigada sa și nu va mai fi delegat în acest final de sezon. De asemenea, colegii săi au intrat în izolare, urmând ca luni să repete testele.

Lotul pentru Liga 1 și meciurile ce urmează a se disputa în Liga 2 cuprinde 70 de arbitri. Aceștia au efectuat până acum trei teste, de la începutul lunii iunie și până în prezent. Costurile acestor testări sunt suportate integral de Federația Română de Fotbal.