Federația Română de Fotbal anunță startul procesului de acreditare pentru meciul amical România U20 – Norvegia U20. Partida va fi transmisă în direct de Digisport.

  • România U20 – Norvegia U20 – joi, 24 martie, ora 17:00, stadion Ilie Oană (Ploiești)

Instituțiile media care doresc să se acrediteze pentru partida România U20 – Norvegia U20 sunt rugate să trimită solicitări nominale însoțite de adresa de mail a jurnaliștilor la adresa de mail andrei.sarbu@frf.ro până joi, 17 martie, ora 12:00.

Solicitările vor fi aprobate în limita locurilor disponibile, iar cererile sosite după termenul menționat mai sus nu vor putea fi luate în calcul.

Lista finală a tuturor persoanelor acreditate, precum și detaliile legate de remiterea acreditărilor și acțiunile de presă vor fi anunțate ulterior pe site-ul www.frf.ro.

Acordarea acreditărilor va fi evaluată utilizând criteriul numărului de partide recent organizate de FRF la care instituția media s-a acreditat. În același timp, vor fi considerate prioritare instituțiile media cu specific sportiv și a căror activitate acoperă natura evenimentelor sportive organizate de FRF.