Federația Română de Fotbal, prin departamentul GROW și Academia Națională de Fotbal, organizează în luna februarie un workshop dedicat antrenorilor și antrenoarelor din fotbalul feminin.

Cursul se va desfășura în format fizic, la București, în zilele de 11 și 12 februarie, și va fi ținut de experți UEFA și reprezentanți ai Școlii Federale de Antrenori. Evenimentul este organizat exclusiv pentru antrenorii și antrenoarele de la cluburile de fotbal feminin (sau cu secții de fotbal feminin) din cele 3 ligi din România sau de la cluburile de copii și juniori cu activitate în fotbalul feminin.

Printre temele discutate se numără cele despre dezvoltarea fotbalului feminin pe vârste, tranziția de la juniorat către fotbalul de elită, dar și comunicare și leadership în fotbalul feminin.

Înscrierile au loc până pe data de 7 februarie, prin formularul disponibil AICI.

Participarea este gratuită. Numărul de participanți este limitat însă la 30, maximum un participant din partea fiecărui club de fotbal feminin. Toate detaliile cursului sunt disponibile și pe site-ul ANF.

Vezi și: Catalogul Academiei Naționale de Fotbal până la finalul acestui sezon!