Pe 4 și 5 noiembrie, Academia Națională de Fotbal a organizat prima sesiune dedicată specialiștilor din zona medicală, pe tema ecografiei musculoscheletale la sportivi.
Acest workshop a fost structurat în patru sesiuni, prima – cea încheiată – fiind axată pe noțiuni generale. Următoarele trei vor avea ca teme prinicpale membrul superior, membrul inferior și procedurilor ghidate cu ajutorul ecografiei. Lectorul acestei sesiuni a fost Dr. Sebastian Diaconescu, medic primar recuperare medicală și membru în Comisia medicală a Federației Române de Fotbal.
La curs au participat medici sportivi care colaboreaza cu loturi naționale sau cluburi sportive din România, iar evenimentele se adreseaza medicilor care au legatură directă cu sportul si sportivii.
Tot pe tema medicală, ANF a inclus în calendarul educațional din acest sezon formări dedicate atât medicilor, cât și altor categorii de specialiști care lucrează direct cu sportivii, precum fizioterapeuți, nutriționiști sau psihologi sportivi.