Academia Națională de Fotbal (ANF), principalul hub educațional al Federației Române de Fotbal, a lansat în prim-plan un nou calendar de cursuri și evenimente pentru sezonul 2025/2026.

Sub umbrela ANF vor fi organizate programe diverse – de la webinarii și workshop-uri până la cursuri complexe – menite să sprijine dezvoltarea continuă a specialiștilor din sport și să deschidă porțile către noi categorii de public interesat de fotbal și educație.

Calendarul educațional cuprinde detalii despre fiecare program: descriere, public-țintă și perioadele de desfășurare, oferind o imagine clară asupra oportunităților de formare disponibile până în iunie 2026.

 CONSULTĂ CALENDARUL EDUCAȚIONAL AICI! 

Cursurile se adresează atât profesioniștilor din fotbal (antrenori, jucători, staff tehnic și administrativ), cât și publicului larg (părinți, tineri și pasionați de sport).

Cei interesați pot rămâne la curent cu toate noutățile din acest an educațional, dar și cu ultimele vești despre programele din calendar accesând acest formular de înscriere.

 DESPRE ANF 

Academia Națională de Fotbal este platforma educațională a Federației Române de Fotbal, având misiunea de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a fotbalului românesc prin formarea continuă a specialiștilor și a structurilor sportive.

ANF oferă cursuri și programe de licențiere pentru antrenori (UEFA B, A, Pro), precum și inițiative dedicate managementului sportiv, arbitrajului, pregătirii fizice și altor domenii conexe. Academia se poziționează ca un model organizațional pentru comunitatea sportivă din România, având ca viziune transformarea educației din fotbal într-un reper de profesionalism și inovație. Mai multe informații despre activitatea ANF sunt disponibile pe site-ul oficial: anf.frf.ro