Înainte de sosirea tricolorilor în Germania, Primăria din Würzburg, orașul care va fi „baza” României la EURO, a organizat o proiecție specială a filmului „În inima naționalei”.

Proiecția a avut loc într-un decor spectaculos, tipic nemțescu: o veche fabrică de bere, transformată în urmă cu câțiva ani într-un centru cultural independent – Central im Bürgerbräu -, ce cuprinde mai multe săli de cinema, un teatru, muzee și terase și a fost o inițiativă a Primăriei din Würzburg, realizată cu sprijinul FRF.

De altfel, la eveniment au fost prezenți reprezentanți ai FRF, dar și ai autorităților locale, inclusiv Judith Roth-Jörg, membră în cabinetul primarului general din Würzburg. Printre cei care au asistat la proiecție s-au numărat și locuitori români din oraș, care s-au arătat impresionați să trăiască povestea calificării tricolorilor la EURO.

”Am rămas impresionat de povestea jucătorilor și trebuie să recunosc că pe mulți dintre ei nu i-am mai văzut în aceste ipostaze și nu știam de unde provin și cum au ajuns aici. M-a impresionat în special povestea lui Stanciu, cât de atașat este de echipa națională. Este un film pe care îl recomand oricui, nu doar oamenilor pasionați de fotbal, cred că fiecare putem învăța ceva de aici”, a spus unul dintre spectatorii prezenți.

Este a doua proiecție care are loc în Germania, după ce miercuri, 22 mai, filmul a rulat în premieră la Ambasada României la Berlin, unde a avut loc un eveniment dedicat participării Naționalei României la turneul final al Campionatului European de Fotbal EURO 2024. Iar pe 26 iunie, înaintea meciului cu Slovacia, suporterii vor avea ocazia să urmărească filmul și în Fan Zone-ul din Frankfurt, unde România dispută ultimul meci din grupe de la EURO.

Un film cu emoție pe care niciun suporter nu trebuie să îl rateze

Pentru prima oară, camera video a intrat cu adevărat în culisele echipei naționale, documentând viața din spatele gazonului și a meciurilor. Toate filmările sunt prezentate în forma lor naturală, fără nicio dublă trasă, și conțin mărturisiri intime și personale, aducând emoție chiar și celor care nu sunt fani înrăiți ai fotbalului. Filmul îi prezintă pe tricolori așa cum nimeni nu i-a cunoscut până acum, cu mărturisiri sincere ce aduc emoție și ajută publicul să înțeleagă mai bine trăirile unui fotbalist, de la început și până la succes. Cu momente pline de tensiune, dar și zâmbete, spectatorul are ocazia să parcurgă o călătorie intimă în vestiarul tricolorilor și să ia pulsul acestora, chiar „În inima Naționalei”.

Începând de azi, filmul este disponibil și pe VOYO, pe smart TV, computer, telefon și tabletă. Poți vizualiza pe două dispozitive simultan.