Luni seara, pe stadionul Viitorul din Ovidiu, reprezentativa Under 21 a României a susținut antrenamentul oficial dinaintea partidei cu Bosnia-Herțegovina, din preliminariile EURO 2019, de marți, de la ora 19:00. 

Timp de o oră, staff-ul naționalei noastre a pus la punct ultimele detalii înaintea jocului important din drumul spre Campionatul European.

Înainte de antrenament, selecționerul Mirel Rădoi și căpitanul echipei, portarul Andrei-Ionuț Radu, cel care a parat o lovitură de la 11 metri în minutul 90+9 al partidei din Portugalia, au participat la conferință de presă, în care au vorbit despre adversarul de mâine seară și șansele tricolorilor la calificarea la turneul final.

„Bosnia-Herțegovina este o echipă care predă inițiativa, dar care este foarte periculoasă, mai ales în duelurile unu contra unu. Nu mă gândesc la Campionatul European, ci doar la această partidă. Sunt concentrat doar pe ceea ce trebuie să facem ca să învingem. Mai avem nevoie de șapte puncte să fim la EURO și trebuie să facem totul pentru a le obține”, a spus Mirel Rădoi.

„La începutul campaniei de calificare am fost printre singurii care am crezut că vom ajunge în această situație, de a fi atât de aproape de o calificare la EURO. Vom lupta pentru a fi acolo!”, a declarat și portarul Ionuț Radu.

Tricolorii U21 sunt neînvinși în preliminariile EURO 2019 și ocupă poziția secundă, după Bosnia-Herțegovina, formație care are însă un meci în plus. Prezența la turneul final ar fi prima a naționalei U21 după cea din 1998. Doar prima clasată se califică direct la EURO. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a stabili încă două selecționate care merg la CE 2019.

Lotul României pentru meciul cu Bosnia-Herțegovina:

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Andrei Vlad (FCSB), Cătălin Căbuz (Hermannstadt)

Fundași: Radu Boboc (FC Viitorul), Florin Ștefan (OSK Sepsi), Florin Borța (U Craiova 1948 Club Sportiv), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Alex Pașcanu (Leicester), Adrian Rus (OSK Sepsi), Ricardo Grigore (FC Dinamo)

Mijlocași: Marco Dulca (Swansea City), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 Club Sportiv), Ianis Hagi (FC Viitorul), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Olimpiu Moruțan (FCSB), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Darius Olaru (Gaz Metan)

Atacanți: Adrian Petre (Esjberg), Florinel Coman (FCSB), Robert Moldoveanu (FC Dinamo).

Clasamentul grupei:

Bosnia-Herțegovina 8 6 0 2 22-5 18
ROMÂNIA 7 4 3 0 11-4 15
Portugalia 7 4 1 2 18-9 13
Țara Galilor 7 3 1 3 8-9 10
Elveția 8 2 1 5 7-15 7
Liechtenstein 7 0 0 7 2-26 0

S-au jucat:

Bosnia-Herțegovina – Liechtenstein 6-0 (28.03.2017); Liechtenstein – ROMÂNIA 0-2, Elveția – Bosnia-Herțegovina 1-0 (13.06.2017); Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA 1-3, Elveția – Țara Galilor 0-3 (01.09.2017); ROMÂNIA – Elveția 1-1, Portugalia – Țara Galilor 2-0 (05.09.2017), Elveția – ROMÂNIA 0-2 (06.10.2017), Bosnia-Herțegovina – Portugalia 3-1 (10.10.2017), Liechtenstein – Elveția 0-2 (10.11.2017), ROMÂNIA – Portugalia 1-1 (10.11.2017), Țara Galilor – Bosnia-Herțegovina 0-4 (10.11.2017), Portugalia – Elveția 2-1 (14.11.2017), Țara Galilor – ROMÂNIA 0-0 (14.11.2017), Bosnia-Herțegovina – Țara Galilor 1-0 (23.03.2018), Portugalia – Liechtenstein 7-0 (23.03.2018), Elveția – Portugalia 2-4 (27.03.2018),  Liechtenstein – Bosnia-Herțegovina 0-4 (27.03.2018), Portugalia – ROMÂNIA 1-2, Țara Galilor – Liechtenstein 2-1, Bosnia-Herțegovina – Elveția 3-0 (07.09.2018);

Meciuri rămase de disputat:

ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, Elveția – Liechtenstein, Țara Galilor – Portugalia (11.09.2018);
Liechtenstein – Portugalia (11.10.2018); ROMÂNIA – Țara Galilor (12.10.2018);
ROMÂNIA – Liechtenstein, Portugalia – Bosnia-Herțegovina, Țara Galilor – Elveția (16.10.2018)