Selecționerul Daniel Isăilă încearcă să pună la punct ultimele detalii înaintea duelului cu Elveția. Meciul e programat marți, 5 septembrie, de la ora 19:00, la Ovidiu, pe stadionul Viitorul. Este a treia partidă pe care tricolorii o vor disputa în Grupa 8 a preliminariilor pentru Euro 2019. România a strâns până acum 6 puncte, reușind două victorii în deplasare: 2-0 cu Liechtenstein, în iunie, și 3-1 cu Bosnia – Herțegovina, pe 1 septembrie.

Biletele pentru partida cu Elveția sunt disponibile online numai pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Prețul unui bilet este de 10 lei (Tribuna I și Tribuna II). Acestea pot fi achiziționate doar cu cardul, în varianta print-at-home prin care fanii își pot imprima singuri biletul, fără costuri suplimentare. (IMPORTANT! În cazul achiziționării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepționate pe adresa de e-mail).

De asemenea, în ziua meciului, pe 5 septembrie, tichetele vor fi disponibile și la casele de bilete de la stadion. Programul acestora va fi 16:00 – 19:00.

LOTUL CONVOCAT DE DANIEL ISĂILĂ

Portari: Ionuț Radu (Avellino), Cătălin Cabuz (AFC Hermannstadt);

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Andrei Radu (Aris Limassol), Florin Ștefan (Juventus București);

Mijlocași: Dragoș Nedelcu (FCSB), Dennis Man (FCSB), Marius Chelaru (CSM Poli Iași), Marco Dulca (Swansea), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Mihai Dobre (Bournemouth), Valentin Costache (FC Dinamo), Ianis Hagi (ACF Fiorentina), Olimpiu Moruțan (FC Botoșani), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul);

Atacanți: Adrian Petre (Esbjerg), George Pușcaș (Benevento Calcio), Florinel Coman (FCSB).

Listă adițională: Denis Ciobotariu (Chindia Târgoviște), Doru Dumitrescu (FC Viitorul), Silviu Balaure (AFC Astra).

CLASAMENT GRUPA 8

1  România 2 2 0 0 5:1 6
2  Țara Galilor 1 1 0 0 3:0 3
3  Elveția 2 1 0 1 1:3 3
4  Bosnia-Herțegovina 3 1 0 2 7:4 3
5  Portugalia 0 0 0 0 0:0 0
6  Liechtenstein 2 0 0 0 0:8 0

S-AU JUCAT

28.03.2017 Bosnia-Herțegovina – Liechtenstein 6-0

13.06.2017 Liechtenstein – ROMÂNIA 0-2

13.06.2017 Elveția – Bosnia-Herțegovina 1-0

01.09.2017 Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA 1-3

01.09.2017 Elveția – Țara Galilor 0-3



PROGRAM

05.09.2017 ROMÂNIA – Elveția, Portugalia – Țara Galilor

05.10.2017 Liechtenstein – Țara Galilor

06.10.2017 Elveția – ROMÂNIA

10.10.2017 Liechtenstein – Elveția, Bosnia-Herțegovina – Portugalia

10.11.2017 ROMÂNIA – Portugalia, Țara Galilor – Bosnia-Herțegovina

14.11.2017 Țara Galilor- ROMÂNIA, Portugalia – Elveția 

23.03.2018 Bosnia-Herțegovina – Țara Galilor, Portugalia – Liechtenstein

27.03.2018 Elveția – Portugalia, Liechtenstein – Bosnia-Herțegovina

07.09.2018 Portugalia – ROMÂNIA, Bosnia – Elveția, Țara Galilor – Liechtenstein 

11.09.2018 ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, Țara Galilor – Portugalia, Elveția – Liechtenstein

11.10.2018 Liechtenstein – Portugalia

12.10.2018 ROMÂNIA – Țara Galilor

16.10.2018 ROMÂNIA – Liechtenstein, Țara Galilor – Elveția, Portugalia – Bosnia-Herțegovina

*Se califică direct la turneul final câștigătoarele celor nouă grupe, în timp ce patru ocupante ale locurilor secunde cu cel mai bun punctaj vor disputa un play-off. Echipele care se vor impune în meciurile de baraj merg, de asemenea, la Campionatul European.Turneul final va fi găzduit de Italia, echipă calificată direct.