Remarcați pe finalul de sezon încheiat sau în debutul acestui nou sezon, acești fotbaliști deja au plecat spre campionate mai puternice, fie au schimbat echipa internă pe o provocare mai mare.

Returul sezonului regulat 2018-2019, alături de play-off și play-out, au reprezentat oportunitățile de afirmare pentru jucătorii U21 din Liga 1, în urma implementării regulii de către FRF. Aceste oportunități s-au mărit considerabil, după ce regula s-a extins la 2 jucători U21 titulari pe prima scenă, din sezonul în curs de desfășurare. Iată performerii anului calendaristic, remarcați, așadar, din ianuarie 2019 până în decembrie 2019, eligibili U21 la momentul disputării partidelor în Liga 1!

Cătălin Căbuz (Hermannstadt)

Portarul titular al Viitorului din acest sezon s-a remarcat jucând, sub formă de împrumut, la FC Hermannstadt. Până la jumătatea anului a contribuit decisiv, prin prestațiile sale sigure, la salvarea de la retrogradare a sibienilor, ulterior făcând parte din lotul României U21 la Euro din vară. Goalkeeper-ul de 23 de ani din Avrig reprezintă un câștig pentru Liga 1 și o speranță confirmată.

Cristian Manea (CFR Cluj)

Fundașul dreapta de la FCSB nu își regăsește candența prestațiilor deocamdată, dar în vară a fost printre cei mai remarcați fotbaliști ai lui Mirel Rădoi la Euro U21. Performanța a venit ca o continuare a formei deosebite de la CFR Cluj, unde a fost prezent în toate partidele din play-off, aducând împreună cu colegii săi titlul de campion național în Gruia!

Virgil Ghiță (Viitorul)

Cel mai bun jucător desemnat în finala Cupei României, stoperul desăvârșit de Gheorghe Hagi reprezintă deja un punct fix în echipa viitorului și o prezență constantă la loturile naționale. Piteșteanul Ghiță inspiră echilibru și forță, are experința Euro U21 în care nu a prins însă minute, dar își merită pe deplin locul între remarcați prin constanță și valoare.

Radu Boboc (Viitorul)

Pe flancul drept sau cel stâng, cu intervenții reușite în defensivă și urcări de excepție cu centrări utile, Radu Boboc se afirmă tot mai pregnant în fotbalul românesc. Prestațiile sale atât din finalul sezonului trecut, cât și din prezent, l-au consacrat om de bază pentru România U21, atât în perioada Mirel Rădoi de până la Euro, cât și în actualele preliminarii, unde s-a dovedit și mai matur.

Florin Ștefan (Sepsi)

După ce a ajutat revelația Sepsi Sf. Gheorghe să ajungă neașteptat în play-off, cu 3 goluri și 3 pase de gol, Florin Ștefan a fost și om de încredere pentru România U21 la Euro. Capacitatea mare de efort, urcările ofensive și capacitatea de a acoperi mai multe posturi, uneori chiar în timpul aceleiași partide, au conturat un jucător cu un profil de care fotbalul nostru avea mare nevoie.

Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova)

“Motorul” dobrogean calibrat de Hagi și-a dezvoltat calitățile și a consolidat inteligența în joc după trecerea la Universitatea Craiova. Titular indiscutabil în echipa oltenilor, Alex impresionează în ultimul timp și prin dezvoltarea unei capacități ofensive sporite, activând, în fapt, de multe ori și ca mijlocaș ofensiv, după ce ne-a convins în fața fundașilor sau în centrul liniei mediane.

Ianis Hagi (Viitorul)

Aflat la a doua experiență peste hotare, acum Genk (Belgia) după Fiorentina (Italia), Ianis a reușit să facă pasul spre o nouă etapă în desăvârșirea ca fotbalist în partea a doua a ultimului sezon din Liga 1. La Viitorul, Hagi jr. a crescut mai puternic și echilibrat, pregătit pentru Euro U21 și debutul la naționala mare. Unul din liderii generației sale, Ianis a convins în 2019 și promite mai mult.

Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș)

Un metronom veritabil, cu calități dovedite la nivel înalt atât pe finalul sezonului trecut, cât și în cel actual, cu goluri și pase de gol, ba chiar și meciuri în care a purtat cu responsabilitate banderola de căpitan a medieșenilor. Olaru s-a impus și așteaptă deja saltul spre un nivel superior, din postura de conducător de joc, mijlocaș ofensiv în spatele vârfului sau chiar mijocaș de bandă dreaptă.

Tudor Băluță (Viitorul)

În ciuda faptului că nu prinde încă prima echipă la Brighton, Tudor și-a câștigat pe merit prezența în acest top, cu toată relativitatea lui. Asta pentru că mijlocașul Viitorului este căpitanul României U21 și o prezență constantă la naționala mare, după un final de sezon 2018/19 cu prestații remarcabile la Viitorul și un turneu final Euro U21 în care a cucerit prin inteligență și viziune.

Florinel Coman (FCSB)

Remarcat încă din sezonul trecut, Florinel a cunoscut explozia veritabilă la Euro U21 din vară, când a răsplătit încrederea lui Mirel Rădoi cu evoluții încântătoare și goluri de maximă importanță. Cu picioarele pe pământ, Coman a continuat parcursul pozitiv și se află în elitele Ligii 1, indiferent de vârsta acestora, debutând ulterior și la prima reprezentativă, în mandatul lui Cosmin Contra.

Dennis Man (FCSB)

Subiect al celor mai multe speculații de preță cu privire la transferuri spectaculoase spre cluburi de prestigiu, Dennis a crescut în forță și în viteză, exploziile sale ofenisve transformându-l într-un reper al tinerelor talente autohtone. Determinant la reprezentativa U21, fotbalist de excepție pentru FCSB, Man are toate șansele să ofere și mai mult, prin determinarea și sacrificiul său din teren.

Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova)

”Aripa” Craiovei și-a găsit locul în acest top datorită evoluțiilor foarte bune din a doua parte a anului, în care și-a câștigat locul de titular atât la club, cât și la noua națională U21. De altfel, este golgeterul reprezentativei de tineret în preliminariile EURO 2021. Viteza sa incredibilă și inspirația la finalizare promit să îl aducă în prim-plan și în următorul an.