Cinci jucători eligibili regulii implementate de FRF au înscris în runda precedentă având contribuții importante la rezultatele obținute de formațiile pentru care evoluează.

Runda a șaptea din play-off-ul și play-out-ul Ligii 1 a fost una propice pentru jucătorii U21. Aceștia au reușit să iasă din nou în evidență prin evoluțiile lor, dar și prin realizările personale pe care le-au avut.

Astfel, cinci jucători U21 au înscris în această etapă, Lorand Fulop de la FC Botoșani reușind chiar o “dublă” în derby-ul Moldovei câștigat de echipa sa în fața celor de la Poli Iași cu scorul de 3-0. Tânărul mijlocaș al Botoșaniului a ajuns la 7 reușite în actualul sezon.

În play-off, Alexandru Cicâldău (foto) de la Craiova a marcat unicul gol al meciului cu Sepsi, o reușită fantastică, șut de la 25 de metri în vinclul porții.

În lupta din play-out, în afara lui Lorand Fulop, alți trei jucători U21 au reușit să puncteze, Alexandru Tudorie (Voluntari), Ricardo Grigore (Dinamo) și Darius Olaru (Gaz Metan). Pentru stoperul dinamovist reușita din partida cu Voluntari a fost prima a sezonului, acesta marcând practic la prima atingere de balon după ce a intrat pe teren.

În total, în runda cu numărul 7 din play-off-ul și play-out-ul Ligii 1 au evoluat 36 de jucători U21, 23 dintre aceștia fiind titulari și 14 integraliști.

Play-off

FCSB – Astra 1-0

Fl. Tănase (55)

FCSB: Nedelcu (integralist), Man (integralist), Fl. Coman (titular, 83 de minute)

Astra: Butean (integralist), Balaure (titular, 58 de minute), V. Gheorghe (din minutul 56)

 

U Craiova 1948 CS – Sepsi 1-0

Cicâldău (57)

Craiova: Cicâldău (integralist), Mihăilă (titular, 86 de minute), Drăghici (din minutul 62), Baicu (din minutul 86)

Sepsi: Hamed (titular, 58 de minute), Fl. Ștefan (din minutul 58)

 

CFR Cluj – Viitorul 3-1

Camora (57), Culio (67 – pen.), Vinicius (74) / Rivaldinho (14)

CFR Cluj: Manea (integralist), Costache (titular, 64 de minute)

Viitorul: Ghiță (integralist), T. Băluță (integralist), I. Hagi (integralist), Drăguș (titular, 45 de minute), Ciobanu (din minutul 46), Ganea (din minutul 70)

Play-out

Concordia – Gaz Metan 0-2

Yazalde (67), Olaru (72)

Concordia: Fota (integralist), A. Radu (din minutul 86)

Gaz Metan: Olaru (integralist), Mailat (din minutul 77)

 

Dunărea Călărși – Hermannstadt 0-0

Dunărea: Simion (integralist), D. Benzar (integralist)

Hermannstadt: Căbuz (integralist)

 

Voluntari – Dinamo 1-2

Tudorie (90+3) / R. Grigore(80), Montini (89)

Voluntari: I. Gheorghe (integralist), Tudorie (din minutul 69)

Dinamo: Ciobotariu (titular, 79 de minute), Sorescu (din minutul 62), R. Grigore (din minutul 79)

 

Botoșani – Politehnica Iași 3-0

Fulop (31-pen., 45), Golofca (90+4)

Botoșani: L. Fulop (titular, 75 de minute), Oaidă (din minutul 69)

Poli Iași: F. Cristea (titular, 45 de minute), Panțîru (din minutul 46)

Tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în etapa a 7-a din play-off-ul și play-out-ul Ligii 1, ediția 2018-2019

 Portar: Căbuz (Hermannstadt)

Fundași: Butean (Astra), Fl. Ștefan (Sepsi), Manea (CFR), Ghiță (Viitorul), Fota (Concordia), A. Radu (Concordia), Ciobotariu (Dinamo), R. Grigore (Dinamo), Panțîru (Poli Iași)

Mijlocași Nedelecu (FCSB), Balaure (Astra), V. Gheorghe (Astra), Cicâldău (Craiova), Mihăilă (Craiova), Drăghici (Craiova), Baicu (Craiova), Hamed (Sepsi), Costache (CFR), T. Băluță (Viitorul), I. Hagi (Viitorul), Ciobanu (Viitorul), Olaru (Gaz Metan), Mailat (Gaz Metan), Simion (Dunărea), D. Benzar (Dunărea), I. Gheorghe (Voluntari), Sorescu (Dinamo), L. Fulop (Botoșani), Oaidă (Botoșani), F. Cristea (Poli Iași)

Atacanți: Man (FCSB), Fl. Coman (FCSB), Drăguș (Viitorul), Ganea (Viitorul), Tudorie (Voluntari)

 Pe frf.ro veți descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați  de  echipele din Liga 1