Etapa cu numărul 14 a Ligii I a adus în teren 31 de fotbaliști Under 21. Dintre aceștia, 18 au fost titulari, iar 12 au bifat toate minutele.

Din cele 21 de goluri ale primei runde din returul sezonului regular, trei au fost reușite de fotbaliști Under 21. Andrei Ivan le-a adus celor de la CSU Craiova trei puncte după golul marcat în finalul partidei cu Pandurii, Iar Dennis Man a izbutit prima sa reușită în Liga 1, marcând în deplasarea de la Iași. De asemenea, Răzvan Marin a punctat și el în partida Viitorul – Voluntari. Cu reușita de sâmbătă, Ivan l-a egalat pe dinamovistul Rotariu în clasamentul celor mai buni marcatori U21, ambii având acum câte 5 goluri.

În etapa a 14-a, formația care a folosit cei mai mulți jucători Under 21 a fost din nou Viitorul. Formația de pe litoral a avut în formula de start 5 fotbaliști născuți începând cu 1 ianuarie 1994: G. Iancu, Țîru, Dr. Nedelcu, R. Marin și Fl. Coman, iar în repriza secundă a fost trimis pe teren și Cicâldău.

35 din cele 241 de goluri din acest sezon al Ligii 1 au fost înscrise de fotbaliști Under 21

Tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în a 14-a etapă din Liga I:

Concordia – CFR Cluj 1-2
N. Roșu (34 pen) / C. Bud (38), Omrani (71)
Concordia: Grădinaru (titular, 52 de minute), Asanache (din minutul 52)
CFR Cluj: Horj (integralist), Ad. Păun (din minutul 41)

CSU Craiova – Pandurii 2-1
Măzărache (53), A. Ivan (90) / Țucudean (85)
CSU Craiova: A. Ivan (integralist)
Pandurii: Pițian (titular, 18 minute), Pârcălabu (din minutul 18)

FC Dinamo – Astra 2-2
Nemec (34), Hanca (51) / Săpunaru (82), Nicoară (90+4 pen)
FC Dinamo: St. Filip (integralist), Rotariu (din minutul 81)
Astra: Al. Ioniță (integralist)

ASA Tg. Mureș – Gaz Metan 1-3
V. Morar (43) / Llullaku (7, 31), Eric (64)
ASA Tg. Mureș: Dobrosavlevici (integralist), R. Deaconu (din minutul 46)
Gaz Metan: I. Cristea (titular, 68 de minute), Bic (din minutul 68), D. Olaru (din minutul 85)

CSM Poli Iași – FC Steaua București 0-2
Tamaș (35), D. Man (86)
CSM Poli Iași: Boiciuc (titular, 6 minute)
FC Steaua București: Ov. Popescu (titular, 14 minute), D. Man (din minutul 14)

Viitorul – Voluntari 2-1
R. Marin (78 pen.), Boli (90+5) / Cernat (8 pen.)
Viitorul: Dr. Nedelcu (integralist), G. Iancu (titular, 69 de minute), Țîru (integralist), R. Marin (integralist), Fl. Coman (integralist), Cicâldău (din minutul 69)
Voluntari: M. Căpățână (integralist)

FC Botoșani – ACS Poli Timișoara 2-0
Willie (35, 41)
FC Botoșani: G. Miron (integralist), Moruțan (din minutul 80), Târnovan (din minutul 90+3)
ACS Poli Timișoara: Bocșan (integralist), I. Roșu (din minutul 57), Mailat (din minutul 59)

Portari:
Fundași: Horj (CFR Cluj), Pițian (Pandurii), St. Filip (FC Dinamo), Dobrosavlevici (ASA Tg. Mureș), Ov. Popescu (FC Steaua București), Țîru (Viitorul), G. Miron (FC Botoșani), Bocșan (ACS Poli Timișoara);
Mijlocași: Grădinaru (Concordia), Asanache (Concordia), Ad. Păun (CFR Cluj), Pârcălabu (Pandurii), Rotariu (FC Dinamo), Al. Ioniță (Astra), R. Deaconu (ASA Tg. Mureș), I. Cristea (Gaz Metan), Bic (Gaz Metan), Olaru (Gaz Metan), D. Man (FC Steaua București), R. Marin (Viitorul), Cicâldău (Viitorul), Dr. Nedelcu (Viitorul), M. Căpățână (Voluntari), Moruțan (FC Botoșani), Târnovan (FC Botoșani), I. Roșu (ACS Poli Timișoara), Mailat (ACS Poli Timișoara);
Atacanți: A. Ivan (CSU Craiova), Boiciuc (CSM Poli Iași), G. Iancu (Viitorul), Fl. Coman (Viitorul).

Pe frf.ro veți descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați de echipele din Liga 1.