Tricolorii Under 21 se află la startul unui nou drum, unul care sperăm să ne ducă la Euro 2019, turneu ce va fi găzduit de Italia. Selecționata condusă de Daniel Isăilă dispută vineri, 24 martie, primul meci, iar adversară va fi Rusia. Partida se va disputa la Marbella Football Center, în Spania, de la ora 16:00, ora locală.

Joi după amiază, jucătorii au efectuat un antrenament mai lejer, în cadrul căruia s-a lucrat mult cu mingea și s-au exersat fazele fixe. 

Lotul pentru meciul cu Rusia

Portari: 1. Relu Stoian (Juventus București), 12. Cătălin Cabuz (Chindia Târgoviște), 23. Arpad Tordai (FC Viitorul);

Fundași: 2. Alex Pașcanu (Leicester City), 3. Andrei Radu (Aris Limassol), 4. Răzvan Popa (Burgos FC), 5. Virgil Ghiță (FC Viitorul),  6. Paul Iacob (FC Brașov), 22. Tiberiu Căpușă (FC Viitorul); 

Mijlocași: 8. Carlo Casap (FC Viitorul), 10. Ianis Hagi (Fiorentina), 14. Olimpiu Moruțan (FC Botoșani), 16. Dragoș Nedelcu (FC Viitorul), 20. Vlad Dragomir (Arsenal), 21. Marco Dulca (Swansea City), 24. Andrei Ciobanu (FC Viitorul), 25. Andrei Cicâldău (FC Viitorul);

Atacanți: 7. Florinel Coman (FC Viitorul), 9. Adrian Petre (UTA Bătrâna Doamnă), 11. Mihai Dobre (Bournemouth), 18. Robert Răducanu (Concordia Chiajna).

Reprezentativa U21 mai are programat încă un amical în cadrul cantonamentului din Spania. Pe 27 martie, de la ora locală 13:00, selecționata pregătită de Daniel Isăilă va evolua împotriva reprezentativei similare a Danemarcei, tot la Marbella Football Center. Revenirea în țară e programată după partida cu nordicii.

Ambele meciuri din Spania, cel cu Rusia și cel cu Danemarca, vor putea fi urmărite online live-streaming.

Drumul spre Euro începe în Liechtenstein

Tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2019 s-a desfășurat la finalul lunii ianuarie, la Nyon. Selecționata noastră formată din fotbaliști născuți începând cu 1 ianuarie 1996 a fost repartizată în Grupa 8, alături de Portugalia, Elveția, Țara Galilor, Bosnia Herțegovina și Liechtenstein. Selecționata noastră va disputa primul joc oficial pe 13 iunie, în Liechtenstein.

Grupa României în preliminariile CE 2019

Portugalia

Elveția

ROMÂNIA

Țara Galilor

Bosnia Herțegovina

Liechtenstein

PROGRAM

28.03.2017 Bosnia Herțegovina – Liechtenstein

13.06.2017 Liechtenstein – ROMÂNIA, Elveția – Bosnia Herțegovina

01.09.2017 Bosnia – ROMÂNIA, Elveția – Țara Galilor

05.09.2017 ROMÂNIA – Elveția, Portugalia – Țara Galilor

05.10.2017 Liechtenstein – Țara Galilor

06.10.2017 Elveția – ROMÂNIA

10.10.2017 Liechtenstein – Elveția, Bosnia Herțegovina – Portugalia

10.11.2017 ROMÂNIA – Portugalia, Țara Galilor – Bosnia Herțegovina

14.11.2017 Țara Galilor- ROMÂNIA, Portugalia – Elveția 

23.03.2018 Bosnia Herțegovina – Țara Galilor, Portugalia – Liechtenstein

27.03.2018 Elveția – Portugalia, Liechtenstein – Bosnia Herțegovina

07.09.2018 Portugalia – ROMÂNIA, Bosnia – Elveția, Țara Galilor – Liechtenstein 

11.09.2018 ROMÂNIA – Bosnia Herțegovina, Țara Galilor – Portugalia, Elveția – Liechtenstein

11.10.2018 Liechtenstein – Portugalia

12.10.2018 ROMÂNIA – Țara Galilor

16.10.2018 ROMÂNIA – Liechtenstein, Țara Galilor – Elveția, Portugalia – Bosnia Herțegovina

*Se califică direct la turneul final câștigătoarele celor nouă grupe, în timp ce patru ocupante ale locurilor secunde cu cel mai bun punctaj vor disputa un play-off. Echipele care se vor impune în meciurile de baraj merg, de asemenea, la Campionatul European.Turneul final va fi găzduit de Italia, echipă calificată direct.