Reprezentativa Under 21 a României a ieșit în această după-amiază la plimbare. Selecționerul Daniel Isăilă a decis să îi ducă pe jucători să viziteze Gibraltarul. Astfel, după un drum de 30 de minute cu autocarul, lotul național al României a ieșit la plimbare pe străzile din Gibraltar. A urmat apoi o vizită în rezervația naturală, de unde jucătorii și staff-ul au admirat strâmtoarea Gibraltar, și o plimbare prin peștera Sfântului Mihail.

După aproximativ trei ore delegația României a revenit la hotel.

Luni, jucăm cu Danemarca

După ce vineri a pierdut în fața Rusiei, reprezentativa U21 mai are programat încă un amical în cadrul cantonamentului din Spania. Luni, pe 27 martie, de la ora locală 13:00, selecționata pregătită de Daniel Isăilă va evolua împotriva reprezentativei similare a Danemarcei, tot la Marbella Football Center. Revenirea în țară e programată după partida cu nordicii.

Lotul U21 al României aflat în Spania

Portari: 1. Relu Stoian (Juventus București), 12. Cătălin Cabuz (Chindia Târgoviște), 23. Arpad Tordai (FC Viitorul);

Fundași: 2. Alex Pașcanu (Leicester City), 3. Andrei Radu (Aris Limassol), 4. Răzvan Popa (Burgos FC), 5. Virgil Ghiță (FC Viitorul),  6. Paul Iacob (FC Brașov), 22. Tiberiu Căpușă (FC Viitorul); 

Mijlocași: 8. Carlo Casap (FC Viitorul), 10. Ianis Hagi (Fiorentina), 14. Olimpiu Moruțan (FC Botoșani), 16. Dragoș Nedelcu (FC Viitorul), 20. Vlad Dragomir (Arsenal), 21. Marco Dulca (Swansea City), 24. Andrei Ciobanu (FC Viitorul), 25. Alexandru Cicâldău (FC Viitorul);

Atacanți: 7. Florinel Coman (FC Viitorul), 9. Adrian Petre (UTA Bătrâna Doamnă), 11. Mihai Dobre (Bournemouth), 18. Robert Răducanu (Concordia Chiajna).