Moldovan este unul dintre antrenorii momentului, reușind promovarea cu Rapid într-un moment în care clubul trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. Începând din data de 3 iulie, Viorel Moldovan este selecționerul echipei naționale Under 21 și are drept obiectiv formarea unei echipe competitive, dar și pregătirea și promovarea jucătorilor pentru prima reprezentativă.

– Domnule Moldovan, ce ați simțit în momentul în care ați fost numit noul selecționer al echipei naționale de tineret?
– Un challenge important pentru mine, această funcție mă motivează foarte mult. Mi-am dorit să fiu selecționer la echipa de tineret, de aceasta am și trimis CV-ul la Federație. Mă bucur enorm că am fost ales, mulțumesc conducerii Federației și Comisiei care a mediat acest examen pentru încrederea acordată și le promit că nu voi dezamăgi. Voi face tot posibilul pentru a face performanță cu echipa națională Under 21. Am o dorință enormă de a reuși, vreau să avem rezultate pozitive și să creștem jucători pentru echipa mare.

– Cum vi se pare acest rol, de a forma jucători pentru prima reprezentativă?
– Echipa națională Under 21 este o rampă de lansare. Jucătorii vor trebui, într-un procent mai mic sau mai mare, de preferat ar fi cât mai mare, să-i înlocuiască pe alții de la prima echipă. Așa e normal în fotbalul european, ca jucătorii de la tineret să urce la prima reprezentativă.

”Cine vine la lot trebuie să facă totul cu sufletul”

– Ați colaborat cu domnul Iordănescu ca jucător, acum colaborați și ca antrenor. Cum vedeți această relație?
– Tot timpul am spus că domnul Iordănescu este un om de la care ai foarte multe de învățat, sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună cum am avut și ca jucător sub bagheta dânsului. Va fi o colaborare bună cu toată lumea, eu sunt adeptul dialogului, al comunicării, al schimbului de idei. Fără aceste lucruri nu vom putea progresa. Când lucrezi cu un om ca Anghel Iordănescu, ai doar de învățat.

– Este prima experiență ca selecționer… V-ați gândit ce implică această poziție?
– O să intru în pâine și voi descoperi pe parcurs, mă voi implica total și voi munci pe brânci pentru a avea rezultate. Acum, fiind selecționer, nu voi mai avea acea rutină zilnică. Va trebui să caut în permanență jucători, să-i monitorizez și să analizez foarte bine toate aceste date. Mă voi deplasa prin țară, voi avea discuții particulare cu jucătorii ce pot fi convocați la echipa națională.

– Veți începe foarte repede treaba, pe 13 august este programat meciul de verificare cu Italia.
– Chiar dacă această calificare la Campionatul European este compromisă, urmează un meci amical cu Italia, plus ultimele partide din această campanie, cu Muntenegru și cu Germania, apoi am la dispoziție o perioadă mai lungă pentru a cunoaște jucătorii. Sunt adeptul comunicării, mă voi deplasa personal în țară pentru a urmări jucătorii selecționabili și pentru a discuta cu ei. Am nevoie să descopăr caracterele jucătorilor, să știu cât de motivați sunt și ce își doresc. Cine vine la lot trebuie să facă totul cu sufletul, să fie mândru că reprezintă echipa națională, să fie mândru când îi cântă imnul. Poate pentru unii sunt doar vorbe, dar eu țin foarte mul la aceste lucruri. Vreau ca jucătorii să nu se simtă inferiori în fața vreunui adversar, vreau să cultiv și să transmit mentalitatea de învingător. Cred în potențialul jucătorilor români, avem foarte multe talente, important este să transmitem mesajul corect.

”O să mă consult și cu Bogdan Stelea”

– Cum îi veți motiva pe jucători să joace la echipa națională cu aceeași ardoare cu care o fac pentru echipele lor de club?
– Problema e de atitudine, iar eu vreau să transmit plăcerea de a juca pentru echipa națională de tineret. Jucătorii care pun pe primul plan echipa de club trebuie să înțeleagă că echipa națională trebuie să le fie o icoană.

– Este un avantaj pentru dumneavoastră că ați antrenat Rapidul în liga secundă și cunoașteți toată plaja de fotbaliști tineri din eșalonul secund?
– E adevărat că am remarcat foarte mulți jucători de la Liga a II-a, iar un lucru foarte bun este că echipele din eșalonul secund sunt obligate să folosească minimum doi jucători sub 21 de ani. Am văzut băieți interesanți, cu calități foarte bune, care pot surprinde. Liga a 2-a este o pepinieră pentru echipele naționale, dar și pentru cluburile din Liga I. Și eu, la Rapid, am avut mulți băieți tineri, care erau chemați constant la loturi și aici mă refer la Ioniță, Ciolacu, Martin sau Vasile Nicolae, care au crescut foarte mult în joc și care au calități bune. Ar fi bine ca, în România, să fie o deschidere mai mare către jucătorii tineri, să le fie acordată mai multă încredere, mai ales acum când cluburile au probleme financiare și nu-și permit să cumpere jucători consacrați.

– Îi veți cere sfaturi lui Bogdan Stelea, cel care a fost înaintea dumneavoastră selecționerul echipei naționale de tineret?
– Fără îndoială voi avea discuții cu Stelea. Am colaborat foarte bine și când era el selecționer și mă voi consulta cu el, îl voi ruga să mă pună în temă cu anumite fișe ale jucătorilor.

– Ce le transmiteți jucătorilor care intră în vederile dumneavoastră pentru viitoarele partide?
– Îmi place disciplina, țin la acest lucru, jucătorii trebuie să înțeleagă că reprezintă țara, că unii dintre ei sunt idoli pentru copii și trebuie să aibă un comportament adecvat. Corect este, dacă vrei să fii fotbalist, să nu te intereseze alte lucruri. Pentru a-i face pe jucători să înțeleagă aceste lucruri e nevoie de dialog, de comunicare pentru că tinerii sunt ușor influențabili în sens negativ.

”Tinerii trebuie să joace din pasiune, nu pentru zeci de mii de Euro”

– Dumneavoastră ați jucat la nivel înalt și ați făcut performanță cu echipa națională. Ce sfaturi le dați tinerilor jucători pentru o carieră de succes?
– Trebuie să aibă pasiune, iar fotbalul să fie pe primul plan. Dacă s-au făcut fotbaliști, cred că au ales asta din pasiune, din plăcere. Trebuie să înțeleagă că se pot realiza atât din vedere profesional, cât și financiar, dar să primeze plăcerea de a juca fotbal, de a deveni cineva, de a fi respectat și de a avea mereu noi țeluri. Dacă ai rezultate, automat ești recompensat și ai doar de câștigat. Nu e suficient să faci două-trei meciuri bune, important e să ajungi sus, să ai constanță și să realizezi faptul că jucând la un nivel înalt ți se vor deschide porți, îți vei face relații. Un tânăr trebuie să joace fotbal din pasiune nu pentru zecii de mii sau sute de mii de euro. Trebuie să fie umil, să facă sacrificii și să muncească pe brânci pentru a reuși în carieră. Sunt cazuri în care jucători mai puțin talentați au muncit, s-au sacrificat și au ajuns la un nivel ridicat, iar alții, plini de talent, s-au mulțumit doar cu faptul că au mai mult talent decât alții!