Reprezentativa Under 21 a României a câștigat în această seară, la Mediaș, de la ora 20:30, cu 4-0 în fața reprezentativei similare a Luxemburgului.

Elevii lui Cristi Dulca au început bine partida, controlând jocul încă din start. Presiunea pusă la poarta oaspeților s-a concretizat pe tabelă în minutul 13, când Țîru a marcat cu capul din centrarea lui Bumba. Împinși de la spate de cei 2.000 de spectatori care au creat o atmosferă frumoasă, tricolorii nu s-au retras după marcarea primului gol. În minutul 29 a fost rândul lui Bumba să înscrie, iar Alexandru Ioniță a punctat și el înainte de pauză, 3-0!

În repriza a doua, tricolorii au continuat să preseze, iar cu un sfert de oră înainte de final Ovidiu Popescu a făcut 4-0 cu un șut superb de la 22 de metri. Acesta a fost rezultatul final, unul care menține speranțele de calificare ale tricolorilor.

Pentru echipa națională Under 21 urmează o deplasare în Danemarca. Pe 6 septembrie, la Aalborg, elevii lui Dulca se vor confrunta cu liderul grupei de la ora 19:45.

Câștigătoarea grupei la finalul campaniei se va califica direct la Campionatul European, iar cele mai bune 4 din 9 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecționate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.

România U21 – Luxemburg U21 4-0

Au marcat: Țîru (13), Bumba (29), Ioniță (45), Ov. Popescu (75)

România: Cojocaru – Hodorogea, Țîru, G. Miron, Vl. Olteanu – Nedelcearu (Calcan, 73), Ov. Popescu – Ad. Păun (Popadiuc, 46), Al. Ioniță, Cl. Bumba (Fl. Tănase, 59) – Pușcaș. Rezerve: R. Stoian, I. Cristea, Boldor, Tudorie. Antrenor: Cristi Dulca.

Luxemburg: Roulez – Mastrangelo, Todorovici, Vogel, Skonderovici – Kerger (Sacras, 74), Dragovici (Bechtold, 54), Sinani, Couto Pinto – Thill, Lascak (Ewert, 68). Rezerve: Frising, Mahmutovici, Martins. Antrenor: Claude Campos.

LIVE TEXT

min. 1 – Fluier de start

min. 2 – Lovitura de cap a lui Pușcaș s-a dus peste poartă

min. 3 – Cojocaru, portar împrumutat recent de Crotone de la FC Steaua București, a respins în bară șutul bun al lui Dragovici

min. 9 – Păun a scăpat singur cu Roulez, dar portarul luxemburghez a atins mingea. Balonul a revenit la Păun însă șutul acestuia a fost respins de pe linia porții de Todorovici

min. 11 – Nedelcearu a trimis puțin alături cu capul o minge venită de la Miron, după o lovitură liberă executată de Bumba

min. 13 – GOOOOOOL! Țîru a marcat din 7 metri cu capul din centrarea lui Bumba din lovitură liberă!

min. 25 – Elevii lui Cristi Dulca sunt cei care conduc ostilitățile

min. 29 – GOOOOOOL! Bumba face 2-0 după o acțiune a lui Ioniță, care i-a pasat decarului nostru în centru careului, iar acesta a trimis mingea în vinclu din 12 metri

min. 34 – Luxemburghezul Thill a trimis pe lângă poartă de la marginea careului

min. 35 – În tribune sunt prezenți 1957 de spectatori

min. 44 – Pușcaș a intrat în careu și a șutat la colțul lung, dar mingea s-a dus alături

min. 45 – GOOOOOOL! 3-0! Ioniță a intuit o pasă la portar și a majorat diferența! 

min. 45+2 – Final de primă repriză

PAUZĂ – Cifrele primei reprize

min. 46 – A început repriza a doua

min. 46 – Înlocuire în echipa României. A ieșit Păun și a intrat Popadiuc

min. 54 – Prima schimbare și la Luxemburg, a ieșit Dragovici și a intrat Bochtold

min. 59 – A ieșit Claudiu Bumba, autor al unui gol și al unei pase decisive, și a intrat Florin Tănase

min. 60 – Cei aproape 2.000 de spectatori crează o atmosferă frumoasă în tribunele stadionul Gaz Metan din Mediaș

min. 64 – Couto Pinto a trimis pe lângă poarta lui Cojocaru din colțul careului de 16 metri

min. 65 – Lascak a trimis peste poartă cu capul din 7 metri

min. 66 – Vlad Olteanu a trimis peste poartă din colțul careului de 16 metri

min. 69 – A doua schimbare la Luxemburg, iese Lascak și intră Ewert

min. 73 – Calcan îi ia locul lui Nedelcearu

min. 74 – Ultima înlocuire la oaspeți, a ieșit Kerger și a intrat  Sacras

min. 75 – GOOOOOL! Ovidiu Popescu face 4-0 cu un șut superb de la 22 de metri 

min. 89 – Spectatorii cântă imnul național

min. 90+3 – Fluier final! România câștiga cu 4-0!

Programul grupei 5 a preliminariilor EURO 2017

2015
31 martie: Țara Galilor – Bulgaria 3-1
16 iunie: ROMÂNIA – Armenia 3-0
4 septembrie: ROMÂNIA – Bulgaria 0-2, Luxemburg – Țara Galilor 1-3
8 septembrie: Armenia – ROMÂNIA 2-3, Bulgaria – Luxemburg 3-0
9 octombrie: Luxemburg – ROMÂNIA 0-1, Danemarca – Țara Galilor 0-0, Bulgaria – Armenia 2-0
13 octombrie: Danemarca – Bulgaria 1-0, Armenia – Luxemburg 1-1
13 noiembrie: ROMÂNIA – Danemarca 0-3, Țara Galilor – Armenia 2-1
17 noiembrie: Țara Galilor – ROMÂNIA 1-1, Danemarca – Armenia 2-0

2016
25 martie: Bulgaria – Țara Galilor 0-0, Luxemburg – Danemarca 0-1
29 martie: ROMÂNIA – Țara Galilor 2-1, Luxemburg – Bulgaria 0-0, Armenia – Danemarca 1-3
2 septembrie: ROMÂNIA – Luxemburg 4-0, Țara Galilor – Danemarca 0-4
6 septembrie: Danemarca – ROMÂNIA, Țara Galilor – Luxemburg, Armenia – Bulgaria
7 octombrie: Bulgaria – Danemarca, Luxemburg – Armenia
11 octombrie: Bulgaria – ROMÂNIA, Armenia – Țara Galilor, Danemarca – Luxemburg

Câștigătoarea grupei se va califica direct la turneul final, iar cele mai bune 4 din 9 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecționate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.