Istvan Kovacs
© FOTO Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

„Centralul” român și ceilalți conaționali din brigada sa vor conduce partida Polonia – Belgia, duminică, 16 iunie, de la ora 19:30. Este jocul care deschide ediția din acest an a Campionatului European U21.

Duelul Polonia – Belgia se dispută pe Stadio Città del Tricolore din Reggio Emilia și, la fel ca toate partidele de la EURO 2019, va fi transmis în direct la TVR și TVR HD.

Istvan Kovacs va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. Al patrulea oficial va fi Aleksei Kulbakov (Belarus). Întrucât la acest turneu va fi folosit sistemul VAR, au fost delegați și doi responsabili cu monitorizarea partidei: Christian Dingert și Tobias Stieler, ambii din Germania.

Arbitrul român în vârstă de 34 de ani se află la al doilea turneu final din carieră. El a mai condus două partide din grupe și o semifinală la Campionatul European U19 din 2014.

În actualul sezon, Istvan Kovacs a bifat în premieră primul său joc în grupele Ligii Campionilor, Valencia – Young Boys 3-1, într-o rundă în care am avut doi români la centru în această competiție (al doilea fiind Hațegan). Are 56 de meciuri internaționale conduse până la startul EURO U21.

Programul primei runde la Campionatul European

Grupa A | 16 iunie: Polonia – Belgia (19:30, TVR 1, TVR HD), Italia – Spania (22:00, TVR 1, TVR HD)
Grupa B | 17 iunie: Serbia – Austria (19:30, TVR 2, TVR HD), Germania – Danemarca (22:00, TVR 1, TVR HD)
Grupa C | 18 iunie: ROMÂNIA – Croația (19:30, TVR 1, TVR HD), Anglia – Franța (22:00, TVR 1, TVR HD)