Radoi Cicaldau Romania U21

Mirel Rădoi a anunțat numele celor 22 de jucători pe care va miza la ultimele două partide din preliminariile EURO 2019, care pot aduce calificarea naționalei U21 la turneul final.

Tinerii tricolori întâlnesc Țara Galilor (12 octombrie, ora 19:00, stadion „Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca) și Liechtenstein (16 octombrie, ora 21:00, stadion „Ilie Oană” – Ploiești) în două meciuri din care mai au nevoie de patru puncte pentru calificarea directă la Campionatul European ce va fă găzduit anul viitor de Italia și San Marino. Bilete pentru cele două jocuri decisive pot fi achiziționate de pe site-ul bilete.frf.ro (10 RON, intrare generală).

Lotul convocat pentru cele două partide este următorul:

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Radu Boboc (FC Viitorul), Mihai Butean (AFC Astra), Ricardo Grigore (Dinamo), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alex Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe)

Mijlocași: Dragoș Nedelcu (FCSB), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 Club Sportiv), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Alexandru Mățan (FC Viitorul)

Atacanți: Florinel Coman (FCSB), Andrei Ivan (Rapid Viena), George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esjberg)

Luni, 8 octombrie, interviuri exclusive

Tricolorii se vor reuni la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, duminică, 7 octombrie, iar a doua zi, luni, la ora 16:30, selecționerul Mirel Rădoi va susține o conferință de presă, urmată de o sesiune de interviuri exclusive. Astfel, rugăm instituțiile media să trimită la adresa de e-mail catalin.popescu@frf.ro, până sâmbătă, 6 octombrie, ora 11:00, numele jucătorilor pe care doresc să îi intervieveze în cadrul acestei sesiuni. Fiecare instituție media poate solicita maximum doi jucători, plus două rezerve, pentru sesiunea de interviuri exclusive. George Pușcaș nu se va afla la momentul respectiv în cantonament, urmând să se alăture lotului ulterior, iar Florinel Coman, Dennis Man și Ionuț Radu nu vor putea onora eventualele solicitări fiind implicați în acțiuni cu sponsorii echipei naționale.

Clasamentul grupei:

ROMÂNIA 8 5 3 0 13-4 18
Bosnia-Herțegovina 9 6 0 3 22-7 18
Portugalia 8 5 1 2 20-9 16
Elveția 9 3 1 5 10-15 10
Țara Galilor 8 3 1 4 8-11 10
Liechtenstein 8 0 0 8 2-29 0

Cele 9 câștigătoare de grupe merg direct la EURO, în timp ce 4 din cele 9 ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off.

S-au jucat:

Bosnia-Herțegovina – Liechtenstein 6-0 (28.03.2017); Liechtenstein – ROMÂNIA 0-2, Elveția – Bosnia-Herțegovina 1-0 (13.06.2017); Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA 1-3, Elveția – Țara Galilor 0-3 (01.09.2017); ROMÂNIA – Elveția 1-1, Portugalia – Țara Galilor 2-0 (05.09.2017), Elveția – ROMÂNIA 0-2 (06.10.2017), Bosnia-Herțegovina – Portugalia 3-1 (10.10.2017), Liechtenstein – Elveția 0-2 (10.11.2017), ROMÂNIA – Portugalia 1-1 (10.11.2017), Țara Galilor – Bosnia-Herțegovina 0-4 (10.11.2017), Portugalia – Elveția 2-1 (14.11.2017), Țara Galilor – ROMÂNIA 0-0 (14.11.2017), Bosnia-Herțegovina – Țara Galilor 1-0 (23.03.2018), Portugalia – Liechtenstein 7-0 (23.03.2018), Elveția – Portugalia 2-4 (27.03.2018),  Liechtenstein – Bosnia-Herțegovina 0-4 (27.03.2018), Portugalia – ROMÂNIA 1-2, Țara Galilor – Liechtenstein 2-1, Bosnia-Herțegovina – Elveția 3-0 (07.09.2018); ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina 2-0, Elveția – Liechtenstein 3-0, Țara Galilor – Portugalia 0-2 (11.09.2018);

Meciuri rămase de disputat:

Liechtenstein – Portugalia (11.10.2018); ROMÂNIA – Țara Galilor (12.10.2018);
ROMÂNIA – Liechtenstein, Portugalia – Bosnia-Herțegovina, Țara Galilor – Elveția (16.10.2018).