Tricolorii s-au întors în această seară, 23 iunie, pe micul stadion din Meldola, acolo unde au avut antrenamentul deschis dinaintea Euro, pentru ședința oficială de pregătire înaintea marii provocări cu Franța, de mâine, la Cesena.

România U21 s-a reîntors la începutul turneului prin prisma terenului de antrenament, adică a revenit la Meldola, unde se pregătise pentru prima oară în cantonamentul Campionatului European. Și poate că această întoarcere ar trebui să aibă loc și în gândul băieților, să șteargă din minte cele 6 puncte de vis cu Croația și Anglia, pregătind marele meci cu Franța ca pe o veritabilă finală. Căci este finala noastră. Spre… semifinale de turneu. Și prezența la Jocurile Olimpice 2020!

Căldură și mai mare, tăcere și concentrare

Pe o caniculă și mai ascuțită decât la prima vizită aici, Radu și compania au avut o senzație stranie observând lipsa suporterilor de la antrenamentul deschis, cu public, de acum câteva zile. Și noi, și Anglia, și Franța, am beneficiat de un singur antrenament pe Dino Manuzzi din Cesena, stadionul jocurilor din grupă, astfel că destinația acestei seri a fost una impusă. Dar nu avem probleme! Băieții, concentrați și motivați mai mult ca oricând, au repetat ultimele exerciții și trasee, finalizări și tactici de recuperare.