În doar câteva zile, naționala de tineret pornește la drum cu obiectivul de a bifa cea de-a 5 prezență consecutivă la un turneu final U21.

Ediția de peste 2 ani va fi găzduită de Albania și Serbia, cele două naționale având deja prezența asigurată din postura de gazde ale turneului. Rămân așadar 14 locuri disponibile în calificări.

La tragerea la sorți ce a avut loc în luna februarie, România a fost repartizată în Grupa A, alături de Spania, Finlanda, Kosovo, Cipru și San Marino.

În calificările pentru următorul EURO iau startul jucătorii născuți începând cu 1 ianuarie 2004. Vă prezentăm mai jos câteva repere ale noii generații de jucători U21 de la adversarele tricolorilor din grupa preliminară.

SPANIA

Principala favorită din această grupă prin prisma istoriei fotbalistice, Spania a fost în ultima perioadă un adversar tot mai des întâlnit de tricolori. Atât în 2023, cât și în 2025, România și Spania au făcut parte din aceeași grupă la turneul final, de fiecare dată impunându-se naționala iberică.

Noua generație de tineret este condusă de David Gordo care, din 2017, a bifat ca selecționer toate naționalele de juniori ale Spaniei.

Printre cei mai cunoscuți jucători din actuala generație sunt Cristian Mosquera, fundașul celor de la Arsenal, Alex Jimenez, proaspăt transferat în Premier League de către Bournemouth de la AC Milan, Gonzalo Garcia, atacantul celor de la Real Madrid, sau Marc Guiu, campion mondial în această vară cu echipa de club, Chelsea.

Un alt nume interesant din lotul pentru acțiunea din septembrie este cel al lui Pablo Garcia, unul din golgheterii de la turneul U19 din această vară disputat în România.

FINLANDA

Tricolorii se vor reîntâlni în aceste calificări cu Finlanda, după ce, în drumul către EURO 2025, cele două naționale și-au împărțit victoriile. A fost 1-0 pentru România la Sibiu, golul victoriei fiind reușit de Matei Ilie. La retur, Finlanda s-a impus cu 2-0, dar România a reușit la final să își asigure primul loc în grupă și calificarea directă la turneul final.

Selecționer a rămas și după EURO 2025 Mika Lehkosuo, care ocupă această funcție de la începutul anului 2023.

Și în aceste preliminarii, Finlanda se va baza pe mulți jucători mai tineri decât cei eligibili pentru actuala generație, având nu mai puțin de 6 jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2006 și unul născut în 2007. De altfel, doi dintre acești jucători sunt și printre cei mai bine cotați din lot, conform site-urile de specialitate. Otso Liimata va evolua și în aceste preliminarii pentru naționala Finlandei, el bifând 10 meciuri în precedenta campanie.

KOSOVO

Un adversar în premieră la nivel U21, reprezentativa din Kosovo ne propune în aceste preliminarii o echipă alcătuită din mulți jucători ce evoluează în afara țării, doar 7 jucători fiind din campionatul intern.

Pe banca tehnică a echipei se află Afrim Tovërlani, tehnicianul în vârstă de 58 de ani fiind instalat în această funcție la debutul precedentelor calificări, cele pentru EURO 2025.

Printre remarcații grupului, din punct de vedere al cotelor de piață, îi putem aminti pe atacanții Eliot Bujupi de la echipa secundă a celor de la Vfb Stuttgart, și Hekuran Berisha, jucător în Albania la Dinamo City, dar și pe Laurent Xhylani sau Diar Vokrri, jucători în campionatul intern la FC Malisheva, repsectiv FC Ballkani.

CIPRU

Naționala din Cipru prezintă pentru prima acțiune din noile preliminarii un lot alcătuit aproape exclusiv din jucători din campionatele interne. Singura excepție este portarul Gabriel Orelli, ce evoluează pentru echipa de tineret a celor de la Watford.

Selecționerul naționalei este Konstantinos Makridis, în vârstă de 43 de ani, aflat în această funcție din martie 2023.

Nu mai puțin de 9 jucători au bifat cel puțin un meci și în precedentele calificări pentru U21, astfel încât o mare parte din grup are deja experiența meciurilor din calificări. Mezinul lotului este atacantul Michael Theodosiou, de la echipa de tineret a celor de la Aris Limassol, care recent a împlinit recent 17 ani.

SAN MARINO

Despre naționala de tineret din San Marino nu pot fi spuse foarte multe, fiind în clasamentele UEFA la tineret printre ultimele poziții în ceea ce privește numărul de victorii sau de goluri marcate. De altfel, în istoria participărilor în preliminarii, San Marino a pierdut 136 de meciuri, fiind depășită doar de Luxemburg, cu 155.

În ceea ce privește lotul de jucători, San Marino a folosit în precedentele calificări nu mai puțini de 21 de jucători eligibili și în aceste preliminarii, astfel multe surprize în lotul echipei antrenate de Matteo Cecchetti.