Odată cu meciurile disputate în luna noiembrie s-a încheiat oficial prima jumătate a preliminariilor pentru turneul final de tineret din 2027.

După primele cinci meciuri din grupa de calificare, România ocupă locul 4, cu 7 puncte, fiind la un punct în spatele celor din Kosovo, la 3 puncte de Finlanda și la 8 puncte de Spania.

Luna martie programează pentru tricolori dueluri cu Kosovo (27 martie), în deplasare, și cu San Marino (31 martie), pe teren propriu.

Remiză albă la debutul în preliminarii

Primul meci din această lună se va disputa pe 27 martie, la Pristina, împotriva reprezentativei din Kosovo, adversarul de la debutul din aceste preliminarii.

Pe 5 septembrie, la Iași, cele două naționale remizau alb, scor 0-0. Un duel echilibrat la debutul lui Costin Curelea pe banca tehnică a naționalei de tineret, în care ambele formații a avut șansele sale de a trece în avantaj pe tabelă.

A urmat pentru Kosovo duelul cu Spania, pierdut cu 1-3, fiind neînvinși în următoarele confruntări din preliminarii: 7-0 cu San Marino, 4-0 cu Cipru și 0-0 cu Finlanda.

Față de meciul de la Iași, reprezentativa de tineret din Kosovo va avea un nume nou pe banca tehnică, după ce Afrim Tovërlani a lăsat vacant postul de selecționer. Hekuran Kryeziu, tehnician în vârstă de doar 33 de ani, cel care a fost secundul lui Tovërlani, va conduce naționala U21 din Kosovo.

Acesta a întâlnit, din postura de jucător, reprezentativa României (foto în duel cu Nicolae Stanciu) în preliminariile pentru EURO 2024, în meciul de la Pristina încheiat egal, scor 0-0, acesta fiind penultimul meci ca internațional din cariera de fotbalist.

Tineretul României se întoarce la Târgoviște

Un an și jumătate a trecut de la ultimul meci al naționalei de tineret pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște. Pe 6 septembrie 2024, România întâlnea Muntenegru în preliminariile pentru EURO 2025 și se impunea cu 1-0, grație unei reușite semnate de Louis Munteanu.

Acum, reprezentativa U21 va întâlni San Marino, adversar de care a trecut în luna septembrie a anului trecut cu 2-0. A fost primul succes al lui Costin Curelea pe banca tehnică a naționalei de tineret, golurile fiind reușite de Lorenzo Biliboc și Atanas Trică.

Dincolo de miza celor trei puncte, România trebuie să aibă în vedere și golaverajul în aceste calificări, tricolorii reușind doar 4 goluri în cele 5 meciuri jucate.

Costin Curelea, neînvins la Târgoviște

Selecționer al lotului național U20 în perioada 2023-2025, Costin Curelea a condus de pe bancă la Târgoviște nu mai puțin de 6 meciuri, obținând două victorii și patru remize.

Primul meci, cel de debut ca selecționer U20, a avut loc pe 7 septembrie 2023 împotriva Cehiei, România impunându-se cu 2-0. Au urmat patru remize, 0-0 cu Italia, 1-1 cu Polonia, 2-2 cu Elveția și 1-1 cu Portugalia, ultimul meci pe arena „Eugen Popescu”, împotriva Turciei, fiind încheiat cu victoria tricolorilor, scor 3-1.

Doar un loc secund asigură prezența directă la EURO 2027

La turneul final de anul viitor, găzduit de Albania și Serbia, se vor califica direct cele 9 câștigătoare ale grupelor de calificare, alături de echipa de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament, fără a fi luate în considerare rezultatele înregistrate cu ultima clasată din grupa respectivă, în cazul grupelor alcătuite din 6 echipe.

Înaintea meciurilor din luna martie, clasamentul echipelor de pe locul secund se prezintă astfel: Italia (12p), Croația (10p), Germania (9p), Finlanda (7p), Cehia (7p), Slovacia (7p), Belgia (7p), Insulele Feroe (6p) și Israel (6p).

Celelalte 8 reprezentative ce termină preliminariile pe locul secund vor merge la barajul din luna noiembrie. Meciurile se vor disputa în sistem tur-retur în perioada 9-17 noiembrie, rezultând ultimele 4 echipe ce vor completa tabloul turneului final de tineret din 2027.