Având în vedere că meciul a fost mutat la Ploiești, Federația Română de Fotbal anunță reluarea procesului de acreditare pentru următoarea partidă a României U21 din preliminariile EURO 2021.

Federația Română de Fotbal a obținut acordul UEFA și al Federației Daneze de a schimba locul de disputare al meciului după ce inițial fusese programat la Craiova. Astfel, partida de pe 31 martie 2020, la ora 19:30, se va juca la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”.

În aceste condiții, începând de miercuri, 11 martie, și până vineri, 13 martie, ora 12:00, reprezentanții presei scrise și ai posturilor nedeținătoare de drepturi TV sunt rugați să trimită solicitările nominale pentru aceste partide pe adresa de mail: catalin.popescu@frf.ro.

Reprezentanții instituțiilor media din Ploiești sunt rugați să trimită solicitările de acreditări (nominale) pentru partida cu Danemarca ofițerului de presă al clubului Petrolul PloieștiIonuț Pană (ionuț.pana@fcpetrolul.ro). Solicitările sosite după termenul menționat nu vor fi luate în calcul! Lista finală a tuturor persoanelor acreditate pentru această partidă și detaliile despre remiterea acreditărior vor fi anunțate ulterior pe site-ul www.frf.ro.

De asemenea, vă anunțăm că solicitările sosite când meciul era programat să se dispute la Craiova nu mai sunt luate în calcul.