Ajunsă în Israel pe 9 februarie, delegaţia ”tricolorilor” este cantonată în complexul de pregătire de la Shefayim, locaţie folosită în mod regulat de loturile naţionale de juniori ale Israelului.

Au vizitat oraşele Haifa şi Nazareth

În primele trei zile ale cantonamentului, jucătorii naţionalei Under 19 au avut în program câte două antrenamente zilnice. Ziua de sâmbătă a fost dedicată relaxării, prilej pentru delegaţia condusă de Aurel Ţicleanu, managerul departamentului de scouting al FRF, de a face o vizită în oraşele Haifa şi Nazareth. Duminica a cuprins doar un singur antrenament, de dimineaţă, ”tricolorii” având program de odihnă pentru restul zilei.

Partida de azi se va disputa pe Municipal Stadium din Afula, locaţie aflată la 75 de kilometri de Tel Aviv şi va începe de la ora 17:00. Cea de-a doua partidă va avea loc pe terenul complexului de la Shefayim, de la ora 15:00.

S-a stabilit programul Turului de Elită

România face parte din grupa a treia a Turului de Elită pentru Euro 2016, găzduită de Austria, în perioada 24-29 martie 2016. Pentru a se califica la turneul final care se va disputa în perioada 11-24 iulie în Germania, reprezentativa pregătită de Andrei Spier trebuie să ocupe locul 1 în grupa din care mai fac parte Cehia, Slovacia şi Austria. Cele 7 câștigătoare ale grupelor din Turul de Elită vor fi prezente în ultima fază a competiției, alături de Germania, ţara organizatoare a EURO U19.

Iată şi programul oficial al ”tricolorilor” la Turul de Elită: 

24.03.2016, ora 12:00 (ora României): Cehia – România
► 26.03.2016, ora 16:30 (ora României): România – Austria
► 29.03.2016, ora 19:00 (ora României): Slovacia – România

Primele două partide se vor disputa pe stadionul Thermen din Bad Waltersdorf, iar ultima se va juca pe stadionul SV Rohrbach din Rohrbach an der Lafnitz.

Lotul convocat pentru cantonamentul din Israel îi cuprinde pe:

► Florin Alexandru Vlase – 14.11.1997 – Concordia Chiajna
► Cătălin Suciu – 10.11.1998 – Unirea 1924 Alba Iulia

► Raul Hreniuc – 15.06.1997 – CS U Craiova
► Alin Ilie Dudea – 06.06.1997 – Dinamo București
► Marius Chelaru – 02.03.1997 – Metalurgistul Cugir
► Victor Ionuţ Rogoza – 30.01.1997 – Academia Gheorghe Hagi
► Dan Lucian Panait – 16.02.1997 – Academia Gheorghe Hagi
► Denis Ciobotariu – 10.06.1998 – Dinamo București

► Denis Chivari – 18.02.1997 – Olimpia Satu Mare
► Alin Mihai Manea – 09.01.1997 – CS U Craiova
► Alexandru Dulca – 30.07.1997 – U Cluj
► Dragoș Ştefan Cojocaru – 08.04.1997 – Anderlecht Bruxelles
► Patrick Mihai Petre – 09.05.1997 – Dinamo București
► Alexandru Cicâldău – 08.07.1997 – Academia Gheorghe Hagi
► Sebastian Mailat – 01.01.1997 – ACS Poli Timişoara
► Daniel Mih – 12.08.1997 – Ardealul Cluj
► Robert Alexandru Vîlceanu – 29.03.1997 – FC Voluntari

► Alexandru Stoica – 30.09.1997 – Dunărea Călăraşi
► Theodor Constantin Botă – 24.05.1997 – FC Steaua Bucureşti
► Cristian Ene – 29.07.1997 – Academia Gheorghe Hagi